Invitat pe scena Teatrului Național pentru a-i adresa un laudatio regizorului Dan Pița, Claudiu Bleonț a ales să includă în discursul său o serie de remarci care au vizat-o direct pe fiica lui, provocând un val de reacții critice în spațiul public.
Ce mesaj a transmis Claudiu Bleonț, după ce și-a umilit fiica la Premiile Gopo
Remarcile rostite de actor la Premiile Gopo, în fața unei săli pline, au fost dure: „Ea și-a ales țoalele, nu mi-au plăcut.
Afirmațiile sale, venite într-un context în care publicul se aștepta la un discurs festiv și onorific, au fost percepute ca jignitoare și umilitoare pentru Eva, mai ales că au fost făcute în văzul tuturor.
În mesajul său, actorul a explicat că intenția nu a fost aceea de a-și expune copilul în mod negativ, ci de a transmite un mesaj despre responsabilitate și valori: „Marţi seară, pe scena Premiilor Gopo, într-un moment în care voiam să împărtăşesc bucuria de a fi alături de fiica mea, am spus lucruri care au fost nepotrivite şi au fost percepute ca fiind dureroase. Mi-am dat seama, privind înapoi, că mi-am pus propriul copil într-o situaţie vulnerabilă şi că, fără să îmi dau seama atunci, am transmis un mesaj lipsit de delicateţe şi empatie”.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Claudiu Bleonț și-a cerut scuze, după ce și-a jignit fiica
Claudiu Bleonț a oferit și o perspectivă mai personală asupra relației sale cu fiica, vorbind cu sinceritate despre sentimentele care îl leagă de Eva. „O iubesc enorm pe fiica mea. Este lumina mea, este sensul vieţii mele, motivul pentru care vreau să fiu un om mai bun. Este iubirea mea primordială, dovadă stând şi prenumele pe care i l-am ales.
Ea este cea dintâi pentru mine, înainte de toate.”Totodată, actorul a admis că în încercarea de a transmite lecții de viață, a ales o formă de exprimare care a provocat suferință: „Ca părinte, în dorinţa de a o ghida, de a-i vorbi despre responsabilitate, despre efort şi valori, uneori se pot spune lucruri într-un mod care nu ajută, ci răneşte. Iar când realizezi asta, din dragoste adevărată, faci ceea ce trebuie, îţi ceri iertare”.
În finalul mesajului său, Claudiu Bleonț a subliniat că nu caută justificări, ci vrea să înțeleagă și să îmbunătățească felul în care se raportează la propria fiică: „ Sunt tată, sunt om. Și, ca orice om, am și momente mai puțin bune. Important este ce facem după, ne asumăm, învăţăm şi ne corectăm”.
El le-a transmis scuze și celor care au fost martori ai momentului, adăugând: „Uneori, din prea multă grijă, se poate naşte o formă nepotrivită, chiar dacă fondul rămâne unul sincer – dorinţa profundă de a face bine copilului tău. Nu există reţete perfecte pentru a fi părinte, cred cu tărie în sinceritate, în responsabilitate şi în efortul constant de a deveni mai bun. Pentru copilul meu, pentru mine şi pentru lumea în care trăiesc”.