Din 1 ianuarie 2007, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin
Cine va fi încorporat în Armată în caz de război în România. Ce riscă cei care refuză
În cazul în care situația din
Armata Română s-ar baza pe cei aproape 60.000 de rezerviști, adică cei care au efectuat stagiul militar înainte de suspendarea acestuia și sunt în posesia unui livret militar. Aceștia știu la ce unitate trebuie să se prezinte în 48 de ore şi au ataşat livretului un ordin de chemare care conţine şi cupoane de transport valabile pe mijloace rutiere, feroviare, navale sau aeriene.
În caz de neprezentare la termenul şi locul menţionate în
Sunt obligaţi să se prezinte la unităţile militare doar rezerviştii care au până în 55 de ani, vârsta până la care sunt menţinuţi în evidenţele militarilor în rezervă.
Legea 395/2005 prevede că, pe durata stării de război, a stării de mobilizare şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie. Legislaţia prevede că sunt încorporabili cetăţenii romani, bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar.
La cerere, încorporarea se poate face la cel puţin 18 ani.
Cine scapă de Armată
Cei exceptați de la încorporare sunt cei clasați inapți pentru serviciul militar, cu scoatere din evidență. Personalul hirotonit sau ordinat care aparţine cultelor religioase recunoscute de lege, precum şi călugării care au o vechime în mănăstire de cel puţin 2 ani.
Exceptate sunt și persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe timpul executării pedepsei, cele arestate preventiv sau trimise în judecată până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluţionat cauza penală.