Munții Iezer din județul Argeș au devenit sâmbătă scena unei tragedii cumplite. Cinci prieteni, tineri cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, au plecat dis-de-dimineață din localitatea Lerești cu gândul să ajungă pe creste pentru a privi răsăritul. Călătoria lor s-a sfârșit însă în mod dramatic, după ce mașina de teren cu care se deplasau a ieșit de pe drum și s-a prăbușit într-o râpă adâncă de aproape 200 de metri, în zona Colții Caprei – Portăreasa.
Ce declară martorii despre tragedia din Argeș
Cei patru tineri aflați în autoturism și-au pierdut viața pe loc. Singurul supraviețuitor, un prieten al lor, a rămas ore întregi lângă trupurile neînsuflețite, așteptând cu disperare ajutorul.
„În jur de 300 de metri (n.r. au căzut). Decât unul singur trăieşte din cinci", a declarat un bărbat, pentru observatornews.ro.
Rănit grav, supraviețuitorul a fost descoperit în cele din urmă și transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul din Brașov, unde medicii se luptă pentru a-i salva viața.
„Am ajutat să tragem de sfoară să-l urcăm cu targa. L-am urcat sus ca să vină elicopterul să-l ridice. Este conştient. Era în şoc hipotermic”, a spus un salvator.
Citește și: Încă un bărbat a fost atacat de urs în Argeș. Este al treilea caz în decurs de câteva zile
Potrivit sursei citate, doi culegători de ciuperci au auzit strigătele de ajutor ale tânărului, dar nu au reușit să se apropie de prăpastie. Ei au coborât în sat și au dat alarma.
„Apelantul a spus că ar fi trei victime, două decedate, una prezenta semne vitale. Ajunşi la locul evenimentului am constatat că de fapt sunt mai multe persoane. Au căzut aproximativ 250 de metri într-o prăpastie, a fost destul de dificil", spune Cristian Toma, Salvamont Argeş.
Ce au transmis autoritățile, după ce patru tineri au murit în Argeș
Primele echipe de salvatori, formate din polițiști, pompieri și membri ai Salvamont Argeș, au ajuns cu greu la locul accidentului, folosind mai multe vehicule de teren pentru a putea coborî în zona abruptă.
„Persoana care a supravieţuit avea o fractură de antebraţ stâng. Era pe scaunul din spate, în spatele şoferului, şi a sărit din maşină. I-am şi spus, te-ai născut a doua oară”, a transmis Victoria Lâsâi, medic ambulanţă.
Tinerii erau din zonă, cunoșteau traseul și se aventurau des pe drumurile montane. Sâmbătă, însă, planul lor de a ajunge la răsăritul din creste s-a transformat în cel mai negru coșmar. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, una dintre ipoteze fiind condițiile meteo nefavorabile care ar fi îngreunat drumul pe terenul accidentat.
„Astăzi, 23 august a.c., în jurul orei 13:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați de către un bărbat de 45 de ani, din comuna Albeștii de Muscel, cu privire la faptul că pe raza aceleiași localități, în zona montană Portăreasa, ar fi observat un autoturism răsturnat, existând posibilitatea sa fie mai multe victime ”, se arată într-un comunicat emis de Poliție.