Una dintre cele mai semnificative noutăți vizează posibilitatea pensionarilor de a-și suplimenta veniturile prin cumulul pensiei cu alte surse de venit. Această schimbare a fost primită cu interes de beneficiarii sistemului de pensii, mai ales datorită flexibilității oferite de noile reglementări.
Cine sunt românii care pot cumula pensia cu alte venituri și ce activități pot desfășura aceștia
Printre activitățile pentru care pensionarii pot acumula pensia cu alte venituri se numără acelea pentru care se plătesc contribuții de asigurări sociale, conform prevederilor din Codul fiscal.
Una dintre schimbările importante aduse de Legea nr. 360/2023 este aceea că și pensionarii de invaliditate, indiferent de grad, pot cumula pensia cu alte venituri. Astfel, persoanele care au fost nevoite să se pensioneze din motive medicale au acum șansa de a-și crește veniturile dacă doresc și sunt capabile să desfășoare anumite activități.
Citește și: Un milion de pensionari afectați de a doua recalculare. CNPP refuză adeverințele de venit ale pensionarilor
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari! Ce beneficii primesc aceștia la final de an
Ce pensionari nu-și pot cumula pensia cu alte venituri
Totuși, legea prevede și câteva excepții importante. Soțul supraviețuitor care beneficiază de pensie de urmaș nu poate cumula pensia cu alte venituri dacă acestea depășesc salariul minim brut pe economie, stabilit la 3.700 lei începând cu 1 iulie 2024. În plus, pensionarii anticipați nu pot obține venituri din activități realizate pe baza unui contract individual de muncă sau raport de serviciu, ceea ce limitează opțiunile lor de a câștiga suplimentar până la atingerea vârstei standard de pensionare.
O altă interdicție se aplică persoanelor care ocupă funcții publice, elective sau numite în cadrul autorităților executive, legislative ori judecătorești. Aceștia nu pot cumula pensia anticipată cu veniturile obținute pe durata exercitării funcției. Aceeași restricție este valabilă și pentru membrii cooperativelor meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt echivalente cu cele ale funcționarilor publici.
Pentru cei care au ajuns la vârsta de pensionare și continuă să contribuie la sistemul public de pensii, legea oferă opțiunea de a solicita recalcularea pensiei, o dată pe an, pe baza stagiului suplimentar de cotizare. Totuși, CNPP a specificat că stagiul realizat în regim de cumul nu va fi luat în considerare pentru calculul punctelor de stabilitate, scrie realitatea.net.
Noile prevederi legislative au ca scop crearea unui sistem mai flexibil, care să le permită pensionarilor să-și completeze veniturile într-un cadru legal, în timp ce respectă anumite condiții clar stabilite.
Potrivit sursei citate, CNPP le recomandă beneficiarilor să se informeze temeinic cu privire la noile reglementări și să consulte experți pentru a înțelege cum le afectează aceste schimbări situația financiară personală.