Cine sunt cei doi politisti care au murit carbonizati in teribilul accident din Braila

,

Doi poliţişti au murit într-un accident teribil petrecut marți seară în județul Brăila.

Agentul-șef Mihai Bara și agentul Ana Maria Manea nu au mai avut nicio șansă de salvare, după ce mașina lor a fost cuprinsă de flăcări, relatează fanatik.ro.

Cei doi angajați din poliție se aflau în patrulare în momentul în care s-a petrecut tragedia. Autospeciala în care se aflau cei a ieşit de pe carosabil şi a luat foc, arzând rapid pe marginea drumului.

Agentul Ana Maria Manea, în vârstă de doar 21 de ani, era angajtă de doar câteva luni în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în timp ce colegul ei, agentul şef Mihai Bara (45 de ani) era un poliţist cu vechime în poliţie.

”În această seară (n.r. marți, 9 iunie), colegii noștri Bara Mihai (45 ani) și Manea Ana Maria (21 ani) din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca – IPJ Brăila , au decedat, în urma unui accident rutier. Aceștia se aflau la datorie în serviciul de patrulare, pe raza localității Șutești.

Din primele informații, colegul nostru a pierdut controlul “autospecialei”, acele sicrie pe roți de care vă aminteam într-un articol anterior și s-a izbit de un copac, după care mașina a luat foc.

În urma accidentului, colegii noștri din cadrul Secției 4 Ianca – IPJ Brăila, aflați în timpul serviciului, au decedat, (carbonizați). Dumnezeu să-i odihnească în pace”, spun reprezentanții Sindicatului Europol.

 

Sursa foto: fanatik.ro, debraila.ro

 

Citește și:

Tragedie rutieră: Doi polițiști au murit într-un accident în Brăila!

FOTO-VIDEO Imagini rare din Parcul Retezat: caprele negre se hrănesc pe o stâncă

Tragedie infioratoare la Botosani: un copil s-a sinucis in gospodaria parintilor

Guvernul va fi dat in judecata de patronatele din turism, daca nu se deschid restaurantele din hoteluri

Live Stream Online "Bravo, ai stil! Celebrities" - Editia de joi, 29 octombrie - VIDEO. Competitia devine din ce in ce mai dura!


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies