Victima accidentului din cartierul Primăverii, din Capitală, este Ilinca Dalina Amariei, sportivă de performanță și jucătoare de tenis, aflată, în prezent, pe locul 384 mondial în clasamentul WTA.
Ce detalii se știu despre Ilinca Dalina Amariei
În urma coliziunii, tânăra de 23 de ani a suferit mai multe contuzii și a fost transportată de urgență la Spitalul Floreasca. Acolo a rămas internată timp de trei zile, sub supravegherea medicilor. Potrivit informațiilor medicale, starea ei de sănătate s-a stabilizat, iar marți a fost externată.
Ilinca Dalina Amariei este una dintre jucătoarele române de tenis care atrage atenția prin performanțele sale. Cu locul 384 în WTA și cu participări constante în turnee internaționale, ea este considerată o sportivă cu un parcurs promițător în circuitul profesionist.
Tânăra este cunoscută și pentru performanțele ei de nivel internațional. Aceasta a reprezentat România în competiția Billie Jean King Cup, unde a concurat în proba de dublu, alături de Mara Gae. Cele două au jucat împotriva japonezilor Shuko Aoyama și Eri Hozumi.
Ilinca Dalina Amariei participase la competiția W75, Țiriac Foundation Women’s Cup de la București chiar înainte cu doar câteva zile de accidentul din cartierul Primăverii, în care a fost rănită.
Ce s-a întâmplat cu Toto Dumitrescu, după accident
La momentul accidentului, Toto Dumitrescu a părăsit locul faptei, iar Ilinca a primit primul ajutor din partea unei persoane aflate întâmplător în zonă.
În cele din urmă, fiul lui Ilie Dumitrescu a fost reținut de polițiști după ce s-a sustras timp de două zile cercetărilor. Miercuri, 17 septembrie, judecătorii au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Testele efectuate de polițiști au arătat că Toto Dumitrescu se afla sub influența cocainei în momentul accidentului. Rezultatele INML au confirmat prezența substanței în organism.
„La data de 17 septembrie 2025, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 1, cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăți a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru sâvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, faptă prev. și ped. de art. 338 din Codul penal”, este decizia instanței.