Selim Bayraktar are 48 de ani și își surprinde în continuare fanii cu noi apariții de senzație în proiecte de excepție. În cele două decenii de carieră strălucită, carismaticul actor a dovedit un talent desăvârșit și o pasiune nemărginită pentru profesie, în multe producții de mare succes. Publicul din România l-a cunoscut pe talentatul actor Selim Bayraktar încă din anul 2013, când a jucat în serialul Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, în care a jucat rolul eunucului Sumbul, apoi în anul 2017 a revenit pe micile ecrane în producția Steaua sufletului, în care a dat viață personajului Zekkar și în curând acesta va putea fi urmărit din nou în serialul Promisiunea, care va începe din 13 noiembrie la Kanal D și în care va interpreta rolul Abbas
Abbas din serialul Promisiunea, transformare radicală de look, după încheierea filmărilor
Selim Bayraktar s-a născut în anul 1975, în orașul Kirkuk, din Irak, într-o familie modestă. O întâmplare neașteptată a făcut că el și familia lui să se mute în Istanbul. Pe vremea când Selim era un adolescent, școală la care el studia a fost vizitată de Saddam Hussein, care l-a remarcat pe micul Selim și i-a propus să se înroleze în armata Irakului. Însă familia lui a hotărât brusc să plece în Turcia, pentru a evita că fiul lor să fie înrolat.
După absolvirea liceului, Selim Bayraktar a decis să se înscrie la Facultatea de Teatru în cadrul Universității Hacettepe, pe care a încheiat-o în anul 2000. În anul 2006, actorul a debutat pe platourile de filmare ale producției Kopru, însă primul mare succes a venit abia cinci ani mai târziu, mai exact în 2011, când a fost cooptat în distribuția serialului Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, în care a jucat rolul Sümbül.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Citește și: Actorul Selim Bayraktar, eunucul "Sumbul" din Suleyman Magnificul, are o viață de film!
Dincolo de cariera fulminantă, Selim Bayraktar se consideră în prezent un bărbat fericit și împliniți și pe plan personal, deoarece anul acesta s-a căsătorit cu aleasă inimii sale, superba actriță Emel Karaköse (39 de ani) și au o căsnicie reușită.
De curând, celebrul actor a publicat câteva imagini de senzație, în care și-a făcut apariția cu un look schimbat.
Îndrăgitul Selim Bayraktar are în prezent părul lung, grizonat și barbă mai lungă, având un aspect nomad. Se pare că îndrăgitul actor a ajuns să arate astfel pentru că așa i s-a impus la cel mai recent rol jucat în serialul istoric Destan.