Conform gândul.ro, sportivul ar fi murit cu câteva zile înainte de a fi descoperit. Avea 62 de ani și era cunoscut în lumea fitness-ului românesc, acesta dedicându-și întreaga viață culturismului.
Liviu Astanei, un cunoscut culturist, s-a stins din viață
Liviu Astanei a fost un adevărat simbol al culturismului românesc, cu o carieră impresionantă ce a cuprins 12 ani de activitate în lotul național. De-a lungul timpului, el a participat la numeroase competiții naționale și internaționale, ajungând să fie considerat unul dintre cei mai buni sportivi din domeniu.
De asemenea, a avut o sală de fitness în Pitești, unde a instruit și inspirat nenumărați tineri pasionați de sportul cu greutăți. Federația Română de Culturism și Fitness a transmis un mesaj de condoleanțe.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Anunț pentru mamele din țară! Se dau 1.500 de lei de la stat. Ce familii vor beneficia de acești bani
„Cu profundă tristețe, anunțăm trecerea în neființă a lui Liviu Astanei, un om deosebit care a dedicat întreaga sa viață sportului și comunității de culturism și fitness din România. Contribuțiile sale vor rămâne mereu în amintirea noastră și în istoria culturismului românesc. Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut. Odihnește-te în pace, Liviu”, a transmis Federaţia Română de Culturism şi Fitness, citat de sursa menționată anterior.
Familia și apropiații se pregătesc de înmormântare
Comunitatea din Pitești și iubitorii culturismului au fost profund marcați de dispariția sa. Un apropiat al său a scris: „Am mai pierdut un camarad, un sportiv de valoare și o legendă a acestui oraș și nu numai. O viață dedicată sportului și câta lupta pentru visele sale de a avea o sală, câta truda și ambiție.Cine
Liviu Astanei va rămâne mereu o figură emblematică pentru culturismul românesc, iar amintirea sa va trăi prin realizările și impactul pe care l-a avut asupra sportului.