Alina, o româncă în vârstă de 30 de ani, a fost găsită moartă pe bancheta din spate a unei mașini implicate într-un accident pe o autostradă din Germania. Potrivit libertatea, polițiștii care au ajuns la fața locului au descoperit trupul neînsuflețit al femeii și au demarat imediat o anchetă.
O româncă a fost ucisă în Germania
Potrivit sursei menționate anterior, poliția germană a descoperit cadavrul unei femei de 30 de ani într-un vehicul implicat într-un accident pe autostrada A81, identificată ulterior ca fiind soția șoferului. Cuplul, amândoi români, trăiau separat în ultima perioadă. Bărbatul de 36 de ani, care a suferit răni în accident, este acum în afara oricărui pericol. Cu toate acestea, el a refuzat să ofere declarații polițiștilor care l-au interogat la spital, lăsând anchetatorii cu multe întrebări fără răspuns în legătură cu circumstanțele tragicei descoperiri.
Accidentul a avut loc marți seară, pe autostrada A81 în apropiere de Epfendorf, Baden-Württemberg, la aproximativ 80 de kilometri sud-vest de Stuttgart. Un Hyundai s-a lovit violent de bariera centrală a autostrăzii, iar șoferul, grav rănit, a fost găsit la volan.
„Femeia a murit ca urmare a pierderii de sânge, din cauza rănilor prin înjunghiere”, au transmis autoritățile germane, potrivit Bild.
Femeia a lăsat în urmă doi copii
Potrivit relatărilor din Bild, Alina L. trăia în districtul Tuttlingen, în timp ce soțul ei, Vlad, se mutase în districtul Calw după ce s-au separat acum trei săptămâni. Alina a rămas în locuința conjugală împreună cu cei doi copii ai lor. Marți după-amiază, Alina și Vlad s-au întâlnit pentru ca Vlad să își recupereze bunurile personale din apartamentul în care au locuit împreună. Ceea ce trebuia să fie o simplă întâlnire pentru a-și lua lucrurile s-a transformat într-o tragedie, culminând cu descoperirea corpului neînsuflețit al Alinei după accidentul de pe A81.
Anchetatorii suspectează că Vlad L. și-ar fi ucis soția înainte de a cauza intenționat accidentul de pe autostradă. Poliția ia în considerare ipoteza că muncitorul în construcții ar fi încercat fie să ascundă crima prin producerea accidentului, fie să-și ia propria viață într-un gest disperat.
„Alina l-a luat pe cumnatul meu de la serviciu, din Stuttgart. Ar fi trebuit să vină din nou în apartament. Am așteptat acolo, dar nu au venit…”, a declarat sora Alinei pentru Bild.