Chiar nu avem dreptul la sănătate?

România are cel mai bolnav sistem medical din Europa.

În multe dintre spitalele noastre, oamenii se sting cu zile. Alţii sunt internaţi cu o boală şi se externează cu zece. Unităţile sanitare sunt în paragină, medicii aduc tifon de acasă, iar pacienţii ... mor pe capete. Sistemul medical e la pămînt....o auzim de 20 de ani şi tot de atâta amar de vreme nu se schimbă nimic. An de an vorbim despre infecţiile stupide, morţile absurde, exodul cadrelor medicale şi neputinţa sistemului, într-o ţară în care nimeni n-ar vrea să ajungă pacient. Amelia Antoniu, prim-solista teatrului de Operetă, a fost la un pas de moarte după ce s-a infectat, în spital, în timpul unei operaţii de rutină. Zile întregi a stat la Reanimare şi a înghiţit antibiotice puternice. A scăpat cu viaţă dar nu datorită medicilor, ci a divinităţii. În aceeaşi situaţie Alice Roxana Preda, o altă pacientă care a făcut şoc septic după o intervenţie chirurgicală la acelaşi spital. Noiembrie 2009 un bebeluş e ars la maternitatea Bucur din Capitală. Un coşmar ce pare că nu se mai sfârşeşte niciodată. Asta trăiesc soţii Dragomir. La aproape opt luni de la teribilă experienţă, copilul lor încă suferă. Are faţa şi trupul plin de cicatrici. Între timp asistentă care l-a uitat în incubator este judecată pentru vătămare corporală gravă din culpă. Slatina, luna mai. Cristian Grigore, un băieţel de 9 ani ajunge cu braţul fracturat la spitalul din Slatina. 4 zile mai târziu moare în urma unei infecţii. Sărăcia a însemnat pentru el condamnarea la moarte. Statul român cheltuieşte pe asistenţa medicală 3,6% din PIB, adică cea mai mică sumă pe cap de locuitor din întreaga Uniune Europeană. Un sistem din care au plecat în Occident, în ultimii 3 ani 5.000 de doctori, adică fiecare al 10-lea medic român. Rămân în urmă spitale în paragină. Timp de o săptămână Ştirile kanal D v-au arătat sanatoriul de la Marila. Un loc unde parcă s-au strâns la un loc toate feţele hâde ale sistemului medical românesc. Un loc unde intri bolnav şi ieşi cu picioarele înainte. După lungi insitente ale echipei nostre la Marila s-a făcut un control şi s-au schimbat ATENŢIE perdelele. Dezamăgiţi de un sistem medical muribund, românii vând tot ce au, fac credite la bancă şi iau drumul străinătăţii pentru a se trata. Nu vor să audă de doctori în care nici măcar preşedintele nu are încredere. Când a trebuit să se opereze de hernie de disc a făcut-o într-un spital din Austria. Ce fac însă oamenii obişnuiţi?

 

Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setări confidențialitate