Update: Potrivit Antena3CNN, și autoritățile din Columbia au emis o alertă de tsunami, fiind planificate mai multe evacuări pe coasta Pacificului. Valuri de 4 metri sunt așteptate și în Polinezia Franceză.
Conform sursei menționate mai sus, autoritățile din Filipine au ridicat avertizările de tsunami. Avertizările de tsunami au fost ridicate și pentru Hawaii, Guam și Marianele de Nord.
Update: În
Potrivit tsunami.gov, sunt așteptate valuri de tsunami în Oregon și Washington(în jurul orei 23:35-ora Pacificului), California(23:50), Golful San Francisco(în jurul orei 00:40) și în portul Los Angeles(în jurul orei 01:00).
Știrea inițială
Cei mai puternic cutremur de pe planetă, din ultimii 14 ani, s-a produs în Extremul Orient al Rusiei, fiind declanșată o alertă de tsunami. Seismul a produs pagube materiale semnificative, notează observatornews.ro.
Citește și: Două cutremure în această seară, în România! Ce magnitudine au avut acestea și în ce zonă s-au resimțit
Cutremur cu magnitudinea de 8,8 în Extremul Orient al Rusiei
În ciuda magnitudinii de 8,8, intensitatea cutremurului nu a fost una atât de mare, potrivit Serviciului Geofizic al Academiei Ruse de Ştiinţe. Specialiștii susțin că vor mai urma replici, dar că totul este sub control.
„Cu toate acestea, datorită anumitor caracteristici ale epicentrului, intensitatea cutremurului nu a fost atât de mare... pe cât ne-am fi aşteptat de la o magnitudine atât de mare", au transmis specialiștii într-un videoclip publicat pe Telegram.
Citește și: Cutremur cu magnitudinea de 5,7 în Grecia! Destinația este extrem de populară în rândul românilor
În urma cutremurului, Japonia a emis o alertă de tsunami, Kamchatka şi Extremul Orient al Rusiei aflându-se pe Centura de Foc a Pacificului, astfel că mai multe ordine de evacuare au fost puse în aplicare. Alerta de tsunami a fost emisă de-a lungul unor coaste din Rusia, Japonia, Alaska şi Hawaii, dar și pentru teritoriul insular american Guam şi alte insule din Micronezia.
În urma cutremurului, mai multe persoane au fost rănite. „ Din păcate, există câteva persoane rănite în urma evenimentului seismic. Unele au fost rănite în timp ce fugeau afară, iar un pacient a sărit pe fereastră. O femeie a fost rănită şi în interiorul noului terminal al aeroportului", a declarat Melnikov, ministrul regional al Sănătăţii, potrivit Reuters.
În urma cutremurului s-a înregistrat un tsunami cu valuri de 3-4 metri
O alertă de tsunami a fost emisă pentru mai multe coaste din Japonia, fiind observate valuri de 3-4 metri. Autoritățile japoneze au menționat faptul că pericolul de tsunami nu a trecut, valurile fiind observate în continuare. Și Donald Trump a reacționat după alerta de tsunami emisă pentru Hawaii și Alaska.
Citește și: Cutremur cu magnitudinea de 7,3, noaptea trecută. Unde a fost resimțit seismul
„Din cauza unui cutremur masiv produs în Oceanul Pacific, este în vigoare o alertă de tsunami pentru locuitorii din Hawaii. O atenționare de tsunami este în vigoare pentru Alaska și Coasta Pacificului a Statelor Unite. Japonia este în cale. Vă rugăm să vizitați tsunami.gov pentru cele mai recente informații. RĂMÂNEȚI PUTERNICI ȘI ÎN SIGURANȚĂ!", a scris acesta pe platforma Truth Social.