Cel mai emotionant moment! Madalin Ionescu si-a luat la revedere de la WOWbiz: "Incerc sa nu plang!"

Madalin Ionescu, carismaticul prezentator al emisiunii WOWbiz, a decis sa paseasca pe un alt drum. Dupa sapte ani de Kanal D si cinci de WOWbiz, acesta a decis sa renunte, pentru moment, la televiziune pentru a se dedica familiei.

A devenit tatic in urma cu putin peste o luna de zile, insa clipele magice petrecute alaturi de copiii sai l-au convins sa faca o schimbare. Astfel, a decis sa ia o pauza de la WOWbiz, pentru a se dedica familiei. Iar aceasta seara a fost una mai mult decat emotionanta pentru prezentatorul TV, intrucat si-a luat ramas bun de la colegii sai.

”Vreau sa spun ca am avut un moment de sinceritate, iar astazi sunt aproape inert, m-am trezit cu o durere de cap, m-am intalnit cu tot felul de oameni, inclusiv cu conducerea Kanal D, cu tot felul de prieteni, din toate departamentele. Într-adevar, cu aceasta echipa, am creat un brand, poate am avut povesti controversate, dar am fost cea mai buna emisiune. N-as vrea sa fiu patetic, poate e o chestie de aroganta. Am vorbit cu un prieten si care atunci cand a aflat ca plec pentru familie mi-a zis ca ”esti un fel de Mircea Lucescu al televiziunii” De ce? Pentru ca am creat emisiuni, pe care le-am dus departe. Nu mi-e bine, nu mi-e usor. Fac tot posibilul sa  nu plang, pentru ca sunt nopti in care n-am dormit, sunt momente in care nu ai timp sa te bucuri, o iei de la capat in fiecare zi, cu cerinte mari din partea telespectatorilor, pentru ca ei te iubesc si iti sunt alaturi sau nu. E dreptul lor. Televiziunea e un medicu captivant, e un produs, e un spectacol, nu judecati oamenii care stiu sa imbrace subiectele. Am vrut mereu sa trag o concluzie din tot ceea ce dezbateam. Nu mi-a placut scandalul, derizoriul, gunoiul, am incercat sa scot ceva din fiecare poveste, din orice poveste. Mi-am propus mereu sa nu fiu un actor. Nu sunt un individ innebunit dupa glorie, motiv pentru care iau pauza. Cine vrea un adevar in viata, il gaseste, iar in acest moment e vremea de o schimbare. Nu pierd niciun tren. E un moment prin care trebuie sa trec.”, a mai spus Madalin Ionescu in ultima editie a emisiunii moderate de el.

Mai mult de atat, acesta a avut parte de o surpriza colosala, intrucat colegii sai i-au pregatit un material emotionat, cu cele mai inedite motive.
”Indiferent cine va veni, lucrurile vor merge pe un fagas normal. Televiziunea va deveni, in viitor, un radio. Ne putem intalni in alte proiecte. Trebuie sa cauti pasiunea, sa nu fii preocupat doar de bani. O sa-mi fie dor de toata lumea de la WOWbiz, de voi toti. Dar am avut parte de momente in care am avut oameni care mi-au fost alaturi mereu, sunt oameni care au ramas fara serviciu si le-am intins o mana. Luni si marti ma uit la voi, dar de miercuri nu. Nu plec in vacanta, dar fac asta pentru Filip, pentru Ştefania si pentru Petra. Începe un drum nou pentru toti.”, a spus Madalin, in timp ce Andreea nu si-a putut stapani lacrimile:
”As vrea sa-ti multumesc pentru tot, dar nu pot sa zic nimic. Decat multumesc pentru tot. Pentru absolut tot, pentru multe momente. Nu pot sa vorbesc, stii asta. Îti multumesc ca m-ai suportat, ca m-ai apreciat, ca am facut o echipa buna.”, a spus, printre lacrimi, Andreea Mantea.

”Ce nu stiu oamenii ca atunci cand pe sticla sunt doi prezentatori, cand pleaca unul, celalat se bucura, dar mie mi-e ciuda.”, a mai spus Andrea inainte de a-i spune ca i s-a pregatit o surpiza.  Mai exact, colegii sai reporteri au venit in platoul emisiunii si i-au adus un tort superb: ”E cea mai frumoasa camasa pe care am primit-o”, a mai spus el.

Chiar daca a incercat sa fie puternic, Madalin Ionescu nu s-a putut abtine si a lacrimat pe finalul emisiunii, cand coegii sai l-au imbratisat.

Vezi inregistrarea pe wowbiz.ro.
 

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate