Ce mesaj i-a transmis Dan Negru lui Florin Piersic de ziua lui de naștere. Filmulețul inedit cu actorul

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 27 ian 2025, 16:20

Astăzi, 27 ianuarie, Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori ai României, a împlinit venerabila vârstă de 89 de ani.

Cu această ocazie, prezentatorul Dan Negru a avut parte de o întâlnire neașteptată cu marele actor la Cluj, chiar la cinematograful care îi poartă numele.

Citește și: Dan Negru: „Mă gândesc să candidez la prezidențiale”. Anunțul făcut astăzi de prezentatorul ”Jocul Cuvintelor” a uimit pe toată lumea: „Să ne organizăm”

Dan Negru, filmuleț inedit cu Florin Piersic de aniversarea sa

Momentul a fost surprins într-un clip postat de prezentatorul de la Kanal D pe Instagram, în care cei doi au împărtășit câteva gânduri emoționante. „Florine, la mulți ani!”, i-a spus Dan Negru, iar actorul, vizibil emoționat, i-a răspuns cu entuziasm: „Să trăiești! Ce întâmplare extraordinară!”.

Florin Piersic a subliniat cât de neașteptată a fost întâlnirea cu Dan Negru: „Nu-mi vine să cred că ești aici!”.

Cu o vitalitate de invidiat, marele actor a povestit despre planurile sale pentru această zi specială. „De ziua mea mă întâlnesc cu prietenii, cu familia, cu toți cei care îmi sunt mai apropiați”.

Citește și: O bătrână de 84 de ani, la mila spitalului, după ce a fost abandonată de cei 9 copii

Citește si: Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”

De asemenea, acesta a adăugat că momentele petrecute alături de cei dragi sunt cele mai prețioase pentru el. Întrebat de Dan Negru despre o aniversare memorabilă, Florin Piersic a rememorat un moment unic petrecut chiar la cinematograful care îi poartă numele.

„Cea mai frumoasă și mai minunată întâmplare a fost momentul în care aici, în acest cinematograf, era o mulțime de aici în spate. Atunci trebuie să spun că era atâta lume extraordinară și, spre marea mea surpriză, a apărut un cal, un cal de tracțiune însă, pe care eu niciodată n-am știut că aș putea

să-l încalec. Era ceva de necrezut. Era o nebunie mare, abia m-am suit pe el și în momentul în care m-am suit pe el mi-au crăpat pantalonii”, a povestit actorul, stârnind zâmbete.

Norocul său, după cum a mărturisit, a fost un parpalac de-al lui Mărgelatu, celebrul personaj căruia i-a dat viață, care l-a salvat din acea situație amuzantă. La final, întrebat ce își dorește cel mai mult, Florin Piersic a răspuns cu sinceritate: „Să fiu din nou pe scenă cu publicul!”.

De asemenea, spre finalul videoclipului, actorul le-a transmis fanilor săi un mesaj emoționant: „Dumneavoastră, tuturor, vă doresc sănătate, ăsta e cuvântul pe care eu îl iubesc cel mai tare în ultima vreme: ”sănătate”. Să aveți tot ceea ce credeți că vă face bucurie, speranță, speranța că o să fie mai bine în țara asta!”.