Ce fructe exotice poți găsi în România și cât costă kilogramul

,

Fructele exotice se pot găsi și în România. Iată ce puteți să mâncați, dar și cât costă un kilogram din aceste delicatese.


In articol:

Medicii ne recomandă să mâncăm în fiecare zi fructe și legume, pentru a oferi organismului toate vitaminele și mineralele de care are nevoie. Pe lângă clasicele fructe, cu care suntem obișnuiți încă de când eram copii, în ultimii ani au apărut și în România fructele exotice, parfumate și pline de beneficii. 

Cât costă fructele exotice

Fructele exotice sunt delicioase, pline de vitamine și de minerale, dar și bogate în antioxidanți. Avantajul este că nu trebuie să călătoriți peste hotare ca să le puteți consuma, pentru că au apărut și în magazinele din România. 

Dezavantajul este că, în cele mai multe cazuri, prețul unui kilogram de fructe exotice este, într-adevăr, exagerat. Haideți să vedem ce fructe exotice puteți să găsiți și în țara noastră și cât trebuie să plătiți pentru ele. 

1. Fructul pasiunii

Seamănă cu o prună mai mare, are un gust dulce-acrișor și este un fruct foarte parfumat. Se poate mânca în stare naturală sau poate fi folosit în prăjituri, dulceață sau consumat sub formă de suc. 

fructe exotice
Fructul pasiunii provine din America de Sud

Un kilogram de fructul pasiunii costă în jur de 65 de lei. 

2. Papaya

I se mai spune și ”fructul îngerilor”, pentru că are un parfum extraordinar. Are efecte benefice și în cosmetică, nu doar în alimentație. 

fructe exotice
Papaya are doar 43 de calorii la 100 de grame

Papaya are foarte puține calorii și mult betacaroten. Un singur fruct mai mic costă în jur de 12 lei, dar poate ajunge și la 25 de lei.

3. Litchi

Acest fruct micuț este roz, iar miezul său de culoare albă este extrem de dulce.

Aveți însă grijă că sâmburele este toxic. Litchi este bogat în fosfor, potasiu, magneziu, calciu, vitamina C, dar și în riboflavină. 
fructe exotice
Litchi este acoperit de o coajă groasă, cu țepi și are un miez alb și dulce

Un kilogram de litchi costă în jur de 35 de lei. 

4. Physalis

Sunt niște fructe mici, portocalii, rotunde și cu un aspect lucios. Sunt dulci-acrișoare și au foarte multe vitamine din complexul B, au vitamina A, dar și o cantitate impresionantă de vitamina C. 

fructe exotice
Physalis este o sursă excelentă de vitamina C
Un kilogram de Physalis costă în jur de 60 de lei. 

5. Mango

Pulpa fructului de mango este delicioasă, atunci când fructul este bine copt. Mango este bogat în betacaroten și în fibre și tocmai de aceea, este extrem de benefic pentru sistemul digestiv. 

fructe exotice
Mango are aproximativ 31 de grame de fructoză și este denumit fructul fericirii
O bucată de mango costă în jur de 4 lei. 

6. Carambola

Este denumit și fructul stea, pentru că feliile au această formă.

Seamănă la gust cu strugurii albi. Conține vitamina C, antioxidanți, vitamina E, vitamina B, calciu, fier, potasiu, fosfor, zinc și magneziu. 
fructe exotice
Fructul de Carambola are 31 de calorii la 100 de grame

O bucată de Carambola costă în jur de 9 lei. 

7. Avocado

Este un fruct atipic, cu un miez care are o consistență ca cea a untului. Are un procent ridicat de grăsimi monosaturate, vitaminele A, C, D, E, K, vitamina B6, vitamina B12, acid folic, potasiu, luteină și antioxidanți. 

fructe exotice
Avocado are 160 de calorii la 100 de grame

Prețul pornește de la 7 lei pe bucată. 

8. Pitaya

Este cunoscut și sub denumirea de fructul dragonului. Este mic și roz, dar are solzi mari, care fac ca acest fruct să semene cu un dragon. Înăuntru are o pulpă albă și multe semințe negre, asemănătoare cu macul. 

fructe exotice
Pitaya este fructul unor specii de cactus
O bucată de Pitaya costă peste 23 de lei. 

Cel mai scump fruct exotic din România

Dacă fructele exotice enumerate mai sus vi s-au părut scumpe, stați să vedeți cât poate să coste un fruct mic, de mărimea unei nuci. 

Este vorba despre Kumquat, care face parte din categoria citricelor. Este, de altfel, cel mai mic fruct din această familie. Bogat în vitamina C și betacaroten, ca și restul citricelor, Kumquat este foarte benefic și în problemele digestive. 

 Un kilogram de Kumquat costă peste 100 de lei!

Din categoria fructelor exotice face parte și ananasul, dar acesta deja se găsește în România de foarte mulți ani. Un kilogram de ananas pornește de la 7 lei. 

Și rodia intră în aceeași categorie. Nu este însă un fruct scump: un kilogram costă puțin peste 10 lei. Rodia are mult potasiu și antioxidanți. 

Un fruct exotic este și micuțul kiwi. Dulce-acrișor și plin de vitamina C, acid folic, betacaroten, flavonoide, vitamina K, luteină, magneziu, cupru, fosfor, fibre și potasiu, acesta se poate cumpăra cu 6-7 lei kilogramul.

Există și câteva fructe exotice care nu pot fi găsite pe teritoriul țării noastre. Este vorba despre fructele de cactus Opuntia, foarte cunoscute și apreciate în Mexic. 

De asemenea, în România nu avem nici Rambutan. Este un fruct originar din Malaezia și Indonezia. Denumirea sa înseamnă ”acoperit cu păr”, în limba malaeziană. 

Cel mai ciudat fruct exotic este, fără îndoială, Durianul. Acesta are un miros oribil, care vă poate face să vă feriți să-l consumați. Cei care au avut curajul să guste acest fruct au recunoscut că miroase a picioare nespălate. 

Are însă efecte antiinflamatoare și conține multă vitamina C.

Cel mai mare fruct din lume este Jackfruit. O singură bucată poate cântări chiar și 45 de kilograme.

fructe exotice
Jackfruit are gust de carne de porc, atunci când este gătit
Este suficient să consumați doar câteva boabe de Jackfruit, ca să vă țină de foame o jumătate de zi. 

 

Citește-ne pe
Citește și:

Morosanu a dat cartile pe fata! Care dintre colegii sai de echipa l-au suparat cel mai tare? "Adevarata lupta o duci pe insula, in camp, nu pe traseu!"

Dovedit științific: Vara s-a lungit în Ungaria, iar toamna s-a scurtat

Diana Șoșoacă BĂTUTĂ măr de o altă femeie celebră! Cum s-a ajuns la un scandal fără precedent

Situație incredibilă! România va avea un nou premier?! Iohannis și Barna au discutat pe această temă

Anunțul momentului! Persoanele vaccinate anti-COVID în străinătate au posibilitatea să facă rapelul în România. Ce pași trebuie să urmați

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies