În perioada comunistă, Paştele nu era interzis în mod explicit, dar nici nu era recunoscut oficial, iar credinţa românilor a trecut prin grele încercări din cauza faptului că regimul încerca deseori să împiedice sărbătoarea Învierii.
În familia dictatorului se pregăteau mâncăruri tradiţionale în perioada de Paştelui. Singura diferenţă între românii de rând şi membrii de partid era faptul că cei din urmă nu mergeau la slujbă, potrivit Adevărul.
Nicolae Ceauşescu, cel puţin, se considera ateu. Suzana Andreiaş, fost administrator al reşedinţelor prezidenţiale din Bucureşti şi Snagov, a explicat într-un articol pentru „Adevărul“ că de Paşti şi de Crăciun în familia lui Nicolae Ceauşescu erau nelipsite preparatele culinare specifice acestor sărbători.
Mai mult, apropiaţii copiilor familiei susţin că Zoia Ceauşescu era o fire foarte religioasă şi că ţinea toate posturile de peste an, rânduite de Biserică: „Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul.
Mâncau ce mânca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii”.
Într-un context economic marcat de scumpiri, unele primării încearcă să ofere sprijin financiar persoanelor vârstnice și celor cu venituri mici, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Regretatul compozitor Horia Moculescu a fost condus pe ultimul drum astăzi, 16 noiembrie 2025. Acesta a fost depus la Cimitirul Bellu Ortodox, acolo unde odihnesc numele mari ale culturii noastre.