Debutul serialului ,,The Crown”, din anul 2016, a fost așteptat de toată planeta, fiind o producție cinematografică extrem de dorită. Serialul ,,The Crown” a ajuns la sezonul cu numărul 5, iar „73 de milioane de conturi din întreaga lume au făcut din „The Crown”, un adevărat fenomen global, parte din spiritul epocii”, a declarat COO-ul Netflix.
Câte premii a primit serialul The Crown
Deși a apărut abia în anul 2016, povestea incredibilă a Regiei Elisabeta a II-a a adus serialului ,,The Crown” numeroase premii. 7 premii Globul de Aur a câștigat faimosul serial din 2016 și până în prezent, iar acestora li s-a mai adăugat încă 7 premii Emmy.
„Suntem cu toţii încântaţi. Sunt foarte mândru. Sunt foarte recunoscător. Vom merge la o petrecere”, a declarat Peter Morgan, creatorul serialului „The Crown”, într-o transmisiune video de la Londra,
Serialul ,,The Crown” a ieșit în evidență și prin actorii incredibili ce joacă personajele principale, câștigând și aceștia numeroase premii.
Anul 2018 a fost singurul în care faimosul serial ce spune povestea Reginei Elisabeta a II-a, ca proaspăt căsătorită în vârstă de 25 de ani, care se confruntă cu perspectiva descurajantă de a conduce cea
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
The Crown prezintă domnia Reginei Elisabeta a II-a
Primul episod al seriei începe cu nunta suveranei, când avea doar 21 de ani. Vedem apoi cum a ajuns să fie Regină, care a fost relația ei cu tatăl său, George al VI-lea, dar și cum se înțelege cu toți ceilalți membri ai familiei Regale. Se pare că nu a dus o viața atât de ușoară precum pare. Din acest serial aflăm și că ea nu și-a dorit să fie Regină. Faptul că și-a asumat acest statut și a încercat să-și facă cât mai bine treaba e cee ace face întreg serialul să aibă ceva aparte.
Din serial nu lipsește nici cunoscutul Winston Churchill, prim – ministru al Marii Britanii în aceea perioadă.
Povestea serialului este o adevărată lecție de istorie, chiar dacă au mai fost momente în care poate nu toate detaliile sunt exact cele ce au avut loc în realitate, esența întâmplărilor este reală, probabil observată din perspective diferite și destul de controversate.
Surse: b1tv.ro, iuliaionescu.ro, digi24.ro