Acum mai bine de sase luni, Catalin Cazacu de la Exatlon a trait cosmarul vietii la Timisoara, orasul in care locuieste. Pe 17 septembrie 2017, zona a fost cuprinsa de o furtuna apocaliptica, care a durat mai putin de o jumatate de ora, omorand 8 oameni si ranind aproape 100 de oameni. “Ce s-a întâmplat acolo a fost altceva. Nu sunt meteorolog, nu ştiu dacă se putea prognoza, ba mai mult nici nu cred că se schimbau multe dacă se făcea asta”, a povestit Cazacu, care era in Timisoara.
“Totul a durat 4 minute. Eu tocmai ieşeam din casă, am deschis uşa şi până la poartă a început să bată vântul, m-am întors să îmi iau o bluză, a durat 3 minute, când am deschis uşa, casa vecinului nu mai avea acoperiş…Ca român nu eşti pregătit pentru asta.
Toamna trecuta, Catalin Cazacu de la Exatlon a trait cosmarul vietii la Timisoara. “Oraşul nu a avut curent, iar aseară când am plecat eu iluminatul stradal mergea parţial.
Ce a învăţat românul?! Între timp, la orice ploaie mai serioasă o să avem cod portocaliu şi haos în oraş, dar dacă următoarea furtună o să vină peste un an, ne va surprinde la fel?!”, a mai marturisit Catalin Cazacu. (Matei Vaihan)