Cel de-al doilea sezon al emisiunii Casa iubirii se apropie cu pași repezi de Marea Finală, iar concurenții rămași în competiție fac din ce în ce mai greu față tuturor provocărilor și presiunii uriașe ce le apasă pe umeri. Deși inițial s-a îndrăgostit de Robert și a încercat din răsputeri să se apropie din ce în ce mai mult și să formeze un cuplu, la un moment dat cei doi au decis să pună punct perioadei lor de cunoaștere și să meargă pe drumuri diferite. Treptat, Robert s-a apropiat de Catinca, pe care și-a dorit enorm să o cunoască, în vreme ce Mihaela și-a îndreptat atenția asupra lui Cosmin, pe care l-a fascinat cu felul ei de a fi și cu frumusețea ei, iar in prezent cei doi se afla într-o perioada de cunoaștere.
Mihaela și Cosmin, momente de senzație la primul lor date! Iată cum au fost surprinși cei doi concurenți
De curând, Mihaela și Cosmin au avut parte de o prima întâlnire în afara platourilor de filmare, prin intermediul căreia au început să se cunoască din ce în ce mai bine. Cei doi tineri au vizitat un târg de Crăciun din București, unde au avut ocazia să petreacă împreună câteva ore de neuitat și să interacționeze.
Vizibil emoționați și timizi, Mihaela și Cosmin au început treptat să se apropie și să lase deoparte orice prejudecăți. Cei doi concurenți s-au distrat și au petrecut timp prețios împreună, dând de înțeles tuturor că s-au simțit foarte bine unul în compania celuilalt.