Cansu Dere are 45 de ani și se numără printre cele mai apreciate și admirate actrițe ale Turciei. În cele peste două decenii de activitate pe platourile de filmare, această a jucat în multe seriale și filme de excepție în care a dovedit un talent desăvârșit, o carismă aparte și o pasiune uriașă pentru profesia aleasă. Recent, îndrăgita actriță a acceptat o propunere fabuloasă de a juca alături de un renumit actor portughez, într-o producție turcească, ce va fi realizată în Portugalia.
Cansu Dere, apariție de senzație în compania unui bărbat misterios
Telespectatorii din România au cunoscut-o pe faimoasa actriță Cansu Dere încă din anul 2010, când a jucat în producția Ezel. Peste ani, această a revenit la Kanal D, în producția Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, iar în 2022, aceasta a jucat în serialul Infidelul, care i-a adus cel mai mare succes de până acum în carieră.
În toamna aceasta, Cansu Dere a acceptat să joace într-un nou proiect promițător ce se va filma în Portugalia, intitulat Dragoste portugheză și în care va avea drept partener de platou pe celebrul actor portughez, Diogo Morgado.
"Cu iubire, tuturor fanilor Cansu Dere. Ea este cu adevărat minunată!" a scris acesta, în dreptul imaginii, potrivit viatacuaromadecafea.com
Cansu Dere, o actriță desăvârșită cu o carieră de peste douăzeci de ani
Cansu Dere a venit pe lume în 1980, în capitala Ankara. Deși în copilărie își dorea să devină actriță, după încheierea liceului, această a respectat sfaturile părinților ei și s-a înscris la Facultatea de Arheologie. În paralel, frumoasa Cansu a început să cocheteze cu modelingul, devenind rapid unul dintre cele mai apreciate fotomodele ale Turciei, datorită aspectului ei fizic, iar în anul 2000 a câștigat și titlul de Miss Turcia, care i-a adus primul pas către celebritate.
După absolvirea Facultății de Arheologie, Cansu Dere a realizat faptul că nu va putea profesa în acest domeniu și s-a reorientat către domeniul ei de suflet, actoria. Tânăra s-a înscris la Facultatea de Teatru, pe care a încheiat-o cu brio, iar în 2004 a debutat pe platourile de filmare ale producției Metro Palas, care a i-a adus primul succes dar și primul pas către carieră de succes de astăzi. Au urmat multe roluri de excepție care i-au adus mari succese și celebritate.