De ce se opune Austria aderării României la Spațiul Schengen. Motivele invocate de cancelarul austriac, Karl Nehammer

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 07 dec 2022, 16:34

Gerhard Karner, Ministrul de interne al Austriei, rămâne decis să folosească dreptul de veto împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen.

Sursa: https://pixabay.com/

Austria se opune aderării României la spațiul Schengen.

Gerhard Karner, Ministrul de interne al Austriei, rămâne decis să folosească dreptul de veto împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen.

De ce se opune Austria aderării României la spațiul Schengen

Cancelarul austriac Karl Nehammer susține că Austria se opune aderării României la spațiul Schengen și că rămâne decis să folosească dreptul de veto împotriva acesteia.

„Ministrul de interne a precizat clar.

Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a spus Karl Nehammer. Aflat la același summit din Tirana unde cancelarul austriac spulbera din nou speranțele României pentru un vot favorabil, președintele României, Klaus Iohannis a declarat că România nu se va opri din discutat și negociat până în ultimul moment.

Citește și: Ce ar putea împiedica aderarea României la Schengen. Klaus Iohannis: „Nu există o garanție pentru asta”

Klaus Iohannis a declarat că: „Încă se discută, se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului în format JAI al miniștrilor de interne și de justiție. Acolo sigur că se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci, este nevoie încă de negocieri, încă se discută pe textul acelei decizii.

Noi suntem angajați să stăm până în ultimul moment și să ducem decizia acolo unde o dorim noi”. În schimb, ambasadorul României la Viena, Emil Huruzeanu, a ținut să precizeze că: ”decizia finală aparține însă guvernului, iar semnalele de aici nu sunt optimiste”.

Emil Hurezeanu, susține că președintele austriac, Alexander Van der Bellen este favorabil intrării României în spațiul Schengen, însă acesta nu are un rol decisiv în formularea unei opinii a executivului.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Care sunt condițiile de aderare la spațiul Schengen

Votul privind extinderea spațiului Schengen cu România, Bulgaria și Croația se va da la Consiliul Miniștrilor de Justiție și Afaceri Interne din UE (JAI), care are loc joi (8 decembrie) și vineri (9 decembrie). 

Spațiul Schengen cuprinde majoritatea statelor UE, cu excepția Irlandei, care menține opțiunea de a rămâne în afara spațiului și desfășoară propria zonă comună de călătorie cu Regatul Unit, precum și cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului și României, care sunt obligate să adere la Schengen.

Citește și: România poate rata intrarea în Schengen. Consiliul Uniunii Europene ar putea decide aderarea Croației separat de țara noastră și Bulgaria

Chiar dacă Bulgaria și România îndeplinesc criteriile necesare pentru aderarea cu drepturi depline, spațiul Schengen nu a fost extins în aceste două țări, deoarece guvernele naționale ale UE trebuie să decidă în unanimitate intrarea statelor noi în zona fără frontiere. Pentru ca România să poată adera la spațiul Schengen este nevoie să respecte următoarele condiții?

  • - țările trebuie să își asume responsabilitatea pentru controlul frontierelor externe ale UE
  • - acestea trebuie să aplice un set comun de norme Schengen, cum ar fi controlul frontierelor terestre, maritime și aeriene, precum și emiterea de vize Schengen
  • - țările trebuie să se conecteze și să opereze Sistemul de Informații Schengen (SIS).

Peste 1,25 miliarde de călătorii au loc anual în spațiul Schengen.

Sursă: g4media.ro

 


Ezgi Mola, actrița care dă viață personajului Safiye în serialul “Vinovați de iubire” s-a căsătorit cu alesul inimii sale anul trecut! Iată imagini de senzație de la fericitul eveniment!