Calendarul anului universitar 2025-2026: Pe ce dată încep studenții cursurile

Autor: Cristina Mocanu

Calendarul anului universitar 2025-2026

Sursa: shutterstock.com

Pe ce dată începe anul universitar 2025-2026? Care este calendarul complet?

Pentru anul universitar 2025-2026, majoritatea facultăților din țară își vor deschide porțile pentru studenți în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2025, marcând începutul unui nou ciclu educațional. Structura anului universitar stabilește perioadele de desfășurare a semestrelor, vacanțele intersemestriale și sesiunile de examene. Iată care este calendarul complet al noului an universitar.

Care este calendarul anului universitar pentru facultățile din București?

Potrivit Digi24, la Universitatea din București (UB), cursurile pentru studenți, masteranzi și doctoranzi încep pe 1 octombrie 2025. Primul semestru se va desfășura între 1 octombrie și 23 decembrie 2025. Ziua de 1 decembrie, de Ziua Națională a României, va fi liberă, iar vacanța de iarnă este programată între 24 decembrie 2025 și 4 ianuarie 2026.

La Academia de Studii Economice (ASE) București, anul universitar începe pe 29 septembrie 2025, iar săptămâna „Bun venit la ASE” se va desfășura între 22 și 26 septembrie, oferind viitorilor studenți ocazia de a se familiariza cu mediul universitar și

activitățile facultăților.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” începe cursurile pe 29 septembrie 2025, iar semestrul I se va încheia pe 19 decembrie. Vacanța de iarnă este programată între 22 decembrie 2025 și 4 ianuarie 2026.

Citește și: Zi liberă pentru toți elevii și profesorii din București, la finalul lunii octombrie

De asemenea, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) București începe cursurile pe 1 octombrie 2025, cu vacanța de iarnă între 22 decembrie 2025 și 11 ianuarie 2026.

Universitatea Politehnica București (UNSTPB) va începe anul universitar pe 29 septembrie 2025, primul semestru desfășurându-se până pe 19 decembrie, urmat de vacanța de iarnă între 20 decembrie 2025 și 11 ianuarie 2026.

Când începe noul an universitar la marile facultăți din țară?

La Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), cursurile pentru toate ciclurile încep pe 29 septembrie 2025, primul semestru fiind programat până pe 19 decembrie, iar vacanța de iarnă între 22 decembrie 2025 și 11 ianuarie 2026.

Citește și: VIDEO De ce a crescut Dan Helciug departe de mama lui? Decizia tatălui care i-a vrut binele la acea vreme: „Tata a preferat să facă acest gest șocant, care ne-a cauzat multe traume.”

Citește si: „O să mor. Nu...” Iubitul Ioanei Popescu a făcut publică ultima conversație ȘOCANTĂ pe care a avut-o cu bruneta! Jurnalista și-a prevestit moartea și dispăruse cu câteva zile înainte să se stingă: „Am sunat la poliție. I-au spart ușa și...”

La Universitatea din Craiova, cursurile încep pe 1 octombrie 2025, cu vacanța de iarnă între 20 decembrie 2025 și 4 ianuarie 2026.

Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca va începe pregătirea anului universitar în perioada 25-26 septembrie 2025, iar cursurile pentru studenți vor începe pe 29 septembrie. Primul semestru se va desfășura până pe 21 decembrie, iar vacanța de iarnă între 22 decembrie 2025 și 4 ianuarie 2026.

La Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), săptămâna de inițiere „Bun venit la UVT” se desfășoară între 22 și 28 septembrie, festivitatea de deschidere fiind pe 26 septembrie, iar cursurile încep pe 29 septembrie 2025. Vacanța de iarnă va fi între 20 decembrie 2025 și 7 ianuarie 2026.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iași începe cursurile pe 29 septembrie 2025, primul semestru încheindu-se pe 21 decembrie, cu vacanța de iarnă între 22 decembrie 2025 și 4 ianuarie 2026.

Universitatea din Oradea (UO) începe cursurile pe 1 octombrie 2025, semestrul I desfășurându-se pe o perioadă de 12 săptămâni, până pe 23 decembrie, cu vacanța de iarnă între 24 decembrie 2025 și 4 ianuarie 2026.

Universitatea „Ovidius” (UOC) Constanța va începe cursurile pe 29 septembrie 2025, primul semestru fiind programat până pe 21 decembrie, cu vacanța de iarnă între 22 decembrie 2025 și 11 ianuarie 2026.

Citește și: Zi liberă pentru toți elevii și profesorii din București, la finalul lunii octombrie

Universitatea „Lucian Blaga” (ULBS) Sibiu începe cursurile pe 1 octombrie 2025, iar vacanța de iarnă este programată între 23 decembrie 2025 și 5 ianuarie 2026.

De menționat este faptul că anul universitar 2025-2026 în România este organizat în două semestre. Prima perioadă de cursuri se încheie de regulă în luna decembrie, urmată de vacanța de iarnă, în timp ce semestrul al doilea se va desfășura în perioada ianuarie-iunie 2026, cu sesiuni de examene programate în funcție de facultate.