Calendar creștin ortodox mai 2022. Care sunt cele mai importante sărbători religioase din luna mai. Data pe care sunt sărbătoriți Sfinții Împărați Constantin și Elena

,
calendar crestin ortodox luna mai 2022

Calendarul ortodox al lunii mai 2022

[Sursa foto: PixaBay]

În luna mai 2022, conform calendarului creștin ortodox, există mai multe sărbători religioase importante, unele marcate cu cruce roșie, altele cu cruce neagră. Iată zilele în care pică cele mai importante sărbători în mai 2022.


In articol:

Conform calendarului creștin ortodox al lunii mai 2022 există mai multe sărbători importante și pe care credincioșii le respectă cu sfințenie.

Iată pe ce dată pică sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena în anul 2022, dar și care sunt cele mai importante sărbători ale acestei luni.

Calendar creștin ortodox mai 2022. Pe ce dată sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena în anul 2022? 

Una dintre cele mai importante sărbători din luna mai 2022 este cea dedicată Sfinților Constantin și Elena. În calendarul creștin ortodox al lunii mai, Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt prăznuiți pe data de 21 mai. Este vorba despre o sărbătoare pe care credincioșii o respectă cu sfințenie și care este marcată în calendar cu cruce roșie.

Sfântul Constantin a fost fiul împăratului Constantius Chlorus și al Elenei. Iisus Hristos i s-a arătat în vis înaintea luptei importante împotriva lui Maxentiu. Mântuitorul l-a sfătuit să pună semnul crucii pe toate steagurile armatei sale. Sfântul Constantin a urmat întocmai îndemnul din vis, iar în cele din urmă a ieșit învingător în această luptă.

În anul 313, datorită Sfântului Constantin a luat sfârșit prigoana împotriva creștinilor, iar creștinismul a devenit religia permisă în imperiu. 

Sfântul Constantin a murit în anul 337, la zece ani după ce a murit mama sa. Elena a fost mama Sfântului Constantin și este cunoscut faptul că a zidit mai multe locașuri de cult, ea fiind cea care a descoperit, pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost rastignit Hristos.

 

În anul 2022, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena pică pe 21 mai, într-o zi de sâmbătă.

În luna mai, în calendarul creștin ortodox mai este încă o sărbătoare cu cruce roșie pe lângă praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena. Pe data de 8 mai este din nou sărbătoare cu cruce roșie, aceasta fiind ziua în care este prăznuit Sfântul Apostol și Evanghelist loan în calendarul creștin ortodox. 

Calendar creștin ortodox mai 2022. Când sunt sărbători cu cruce neagră? 

Pe lângă cele două sărbători cu cruce roșie, în calendarul creștin ortodox al lunii mai 2022 mai sunt și șase sărbători cu cruce neagră. Iată în ce zile pică și ce sfinți sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă Română.

  • 2 mai: Aducerea moaștelor Sfântului Atanasie cel Mare; Sfântul Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului
  • 3 mai: Sfântul Irodion de la Lainici, Sfinții Mucenici Timotei și Mavra
  • 12 mai: Sfântul Ioan Valahul
  • 15 mai: Sfântul Pahomie cel Mare; Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei
  • 16 mai: Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit; Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
  • 25 mai: A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezatorul

calendar crestin ortodox mai 2022

Calendarul creștin ortodox al lunii mai 2022

[Sursa foto: captura crestinortodox.ro]

calendar crestin ortodox mai 2022

Sărbătorile importante ale lunii mai 2022

[Sursa foto: captura crestinortodox.ro]

Citeste si: Calendar Ortodox 2022. Când au loc cele mai importante sărbători din noul an

De ce au creștinii ortodocși dezlegare la pește în toate zilele de miercuri și vineri din luna mai 2022? 

Calendarul creștin ortodox al lunii mai 2022 arată că în toate zilele de miercuri și vineri, creștinii ortodocși au dezlegare la pește. Ei bine, conform regulilor bisericești, din Duminica Paștelui și până la Duminica Tuturor Sfinţilor, care în 2022 pică pe data de 19 iunie, credincioșii au dezlegare la pește. Ulterior urmează Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Astfel, în zilele de miercuri și vineri din calendarul creștin ortodox al lunii mai 2022, creștinii ortodocși au dezlegare la pește, chiar dacă aceste zile sunt considerate ca fiind zile de post.

Citeste si: Sf. Constantin si Elena, obiceiuri si traditii. Ce sa faci ca sa ai bani tot anul

 

Citește-ne pe

Citește și:

Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate

Când pică Paștele ortodox și catolic în 2023

Minivacanța începe cu aglomerație spre mare și spre munte. Ce sfaturi primesc șoferii

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Rusalii 2022. Când pică Rusaliile anul acesta. Când sărbătoresc românii Rusaliile și care este semnificația acestei sărbători

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies