Luni, 7 februarie 2022 e sărbătoare cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox. E sărbătorit un mare sfânt, care a fost episcop.
Luni este sărbătorit Sfântul Partenie, episcopul Lampsacului.
Sfântul Partenie a făcut numeroase minuni în timpul vieții.
Calendar creștin ortodox 7 februarie 2022. Cine a fost Sfântul Partenie, episcopul Lampsacului
Sfântul Partenie s-a născut în Melitopole și a trăit în secolul al IV-lea, informează crestinortodox.ro. Partenie era fiul lui Hristofor, care a fost diaconul bisericii din Melitopole. El a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a alunga demonii și a-i vindeca pe oameni de orice boală.
Partenie a fost hirotonit preot de Preasfințitul Filip și episcopul Melitopoliei și episcop al Lampsacului de către Ahile, mitropolitul Cizicului.
Printre minunile pe care le-a făcut a fost vindecarea unui om lovit de un taur. Mergând, a fost întâmpinat de un bărbat care fusese lovit în obraz de către un taur cu cornul.
Taurul i-a scos ochiul, pe care omul îl ținea în mână, tremurând. Sfântul a luat ochiul și l-a pus cu mâna lui la locul lui. L-a spălat cu apă, iar în trei zile bolnavul era vindecat.
Iată cum a vindecat un om în care intrase diavolul. „A venit într-una din zile la dânsul un om, având în sine un duh necurat- care de multă vreme locuia într-însul. Dar apropiindu-se de omul lui Dumnezeu, adică de Partenie, i-a făcut plecăciune, iar sfântul, cunoscând că într-însul este duhul necurat, nu i-a răspuns; diavolul, tulburându-se în om, a zis sfântului: 'Fiindcă am dorit să te văd, pentru aceea ți-am făcut plecăciune, iar tu de ce nu mi-ai răspuns?'.
Sfântul Partenie i-a zis: 'Iată, m-ai văzut'. Diavolul a zis: 'Te-am văzut și te-am cunoscut'. Grăit-a sfântul: 'Dacă m-ai văzut și m-ai cunoscut, atunci ieși de la zidirea lui Dumnezeu". Zis-a lui diavolul: "Rogu-mă ție, nu mă izgoni din lăcașul meu, în care de atâta timp locuiesc'. Sfântul i-a zis lui: 'Îți dau eu un loc unde să mergi'. Zis-a lui diavolul: 'Mi se pare că îmi vei zice să mă duc în porci'. Grăit-a lui sfântul: 'Ba nu, îți voi da ție un om, în care intrând să locuiești, dar numai din acesta acum să ieși'. Diavolul, plecându-se la niște cuvinte ca acestea, cerea să-și câștige făgăduința de la dânsul. Atunci Sfântul Partenie, deschizându-și gura, a zis: 'Iată, eu sunt omul, intră și locuiește în mine'. Iar diavolul, ca de foc arzându-se, i-a strigat: 'Vai mie, în bun vas locuind eu, după atâta timp mă izgonești. Mare rau îmi vei face de voi intra în tine. Cum voi putea să intru în casa lui Dumnezeu?'. Acestea zicându-le diavolul, a ieșit din om și s-a dus în locuri pustii și neumblate, iar omul acela a rămas sănătos, prin darul lui Hristos și laudă pe Dumnezeu”, se arată în sursa citată.
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Partenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
Două școli din București funcționează ilegal în trei schimburi, deși legea interzice un astfel de orar. Părinții sunt revoltați, iar ministrul Educației a anunțat că va verifica situația.
O italiancă de 64 de ani își trăiește tinerețea.. la propriu. Aceasta s-a căsătorit cu un bărbat de două ori mai mic decât ea, pe care l-a cunoscut într-o vacanță în Kenya.