BREAKING NEWS Klaus Iohannis a promulgat legea! Totul va dura doi ani!

,

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, informează Agerpres.

De la data intrării în vigoare a legii se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, conform actului normativ.

„Se suspendă pentru o perioadă de doi ani orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile nu se aplică operaţiunilor post-privatizare şi operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participaţiilor deţinute de stat s-a realizat”, mai prevede legea.

Statul român poate dobândi, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, participaţii la societăţile care desfăşoară activităţi economice în domeniile:

a) producţia şi comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri şi vaccinuri, servicii medicale şi paramedicale;

b) industria constructoare de maşini, metalurgică, alimentară, agricultură, silvicultură, exploatarea forestieră;

c) producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie electrică şi energie termică;

d) explorarea, exploatarea, extracţia, producţia şi prelucrarea resurselor minerale;

e) transportul, construcţia şi administrarea de infrastructură rutieră, feroviară, navală şi aeriană;

f) captarea, tratarea şi distribuţia apei potabile şi a apei pentru irigaţii;

g) poştă, comunicaţii şi tehnologia informaţiei.

„Dobândirea de participaţii de către stat se face cu respectarea dispoziţiilor privind ajutorul de stat, concurenţa şi competitivitatea”, se mai stipulează în lege.

Liberalii au contestat această lege la CCR, încă sesizarea a fost respinsă.

 

Sursa Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

 

 

 

 

Citește și:

Elvis Presley a fost UCIS! S-a aflat adevarul, dupa peste 40 de ani: "Eu l-am OMORAT"! Cine a facut dezvaluirea

Horoscop 14 august 2020. Zodia careia destinul ii joaca astazi feste

Doliu in familia presedintelui care neaga pericolul infectarii cu coronavirus. A murit de Covid-19

Adrian Streinu Cercel trage un semnal de alarmă: "Acest virus se plimbă pe stradă. Sunt oripilat de ceea ce avem la Institut!" Ce se poate întâmpla în perioada următoare?

Live Stream Online "Bravo, ai stil! Celebrities" - Ediția de sâmbătă, 19 septembrie - VIDEO


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies