Flăcările au cuprins rapid întreaga casă, iar pompierii au intervenit de urgență, dar din păcate nu au reușit să salveze viața victimei.
Bărbatul de 63 de ani a fost găsit mort
Incident ul s-a produs miercuri seara, când vecinii au observat fumul gros și flăcările ieșind din locuința bărbatului și au sunat imediat la 112. Două echipaje de pompieri din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești au ajuns rapid la fața locului, împreună cu o ambulanță SMURD și echipele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Ștefănești, notează observatornews.ro.
La momentul sosirii, casa era deja cuprinsă în totalitate de flăcări. În ciuda eforturilor lor, pompierii nu au reușit decât să aplice măsurile de stingere a incendiului, începând în același timp și căutările pentru a-l găsi pe proprietar. Din păcate, bărbatul a fost găsit decedat în holul casei.
Cercetările preliminare sugerează că incendiul ar fi fost provocat de un radiator electric lăsat sub tensiune. Aceasta este o cauză frecventă a incendiilor în sezonul rece, iar pompierii atrag atenția asupra riscurilor de utilizare a aparatelor de încălzire electrice necorespunzătoare sau necontrolate.
Autoritățile recomandă cetățenilor să fie foarte atenți atunci când utilizează astfel de aparate, asigurându-se că acestea sunt dotate cu protecție împotriva supraîncălzirii și că nu sunt folosite în cazul în care cablurile sunt deteriorate. De asemenea, este esențial ca radiatoarele și caloriferele să fie plasate la distanță de obiecte combustibile, precum perdele sau mobilier.