Un atac mortal cu un cuțit a avut loc la o grădiniță din China! Poliția a confirmat că șase persoane și-au pierdut viața, respectiv trei copii, doi părinți și un profesor. O altă persoană, de asemenea, a fost rănită și dusă de urgență la spital după ce atacatorul de 25 de ani a pătruns în instituția de învățământ.
Atac mortal într-o grădiniță din China
Șase persoane au fost ucise și încă una a fost rănită după ce un tânăr a intrat într-o grădiniță din China și a sărit la atac cu un cuțit. Agresiunea a avut loc în provincia chineză Guangdong, conform BBC.
Autoritățile au precizat că a fost arestat un tânăr în vârstă de 25 de ani și se continuă investigațiile în privința motivelor din spatele atacului. Nu au fost dezvăluite detalii despre victime, dar agresiunea a fost catalogată drept un „atac intenționat”.
Anul trecut, în august, un agresor care avea asupra lui un cuțit a pătruns într-o grădiniță din provincia sud-estică Jiangxi, unde a ucis trei persoane și a rănit încă șase. În luna aprilie a anului 2021, doi copii au fost uciși prin înjunghiere și încă 16 persoane au fost rănite în același fel în orașul Beiliu din regiunea autonomă Guangxi Zhuang.