Asena Girişken are doar 33 de ani și cu toate acestea se numără deja printre cele mai apreciate și admirate actrițe din tânăra generație în Turcia. În cei peste zece ani de activitate pe platourile de filmare, superba actriță a dovedit un talent desăvârșit și o pasiune uriașă pentru profesia aleasă. Cel mai recent proiect din care a făcut parte Asena este serialul Minciuni de familie, în care a jucat rolul Yeşim.
Asena Girişken din serialul „Minciuni de familie”, pasiune nabanuită, dincolo de platourile de filmare
Telespectatorii din România au cunoscut-o pe frumoasa actriță Asena Girişken de curând, în distribuția serialului Minciuni de familie, în care a primit rolul principal Yeşim, care i-a adus de asemenea un succes răsunător pe plan profesional și un plus de notorietate în străinătate.
Când nu este pe platourile de filmare, Asena Girişken se dedică și celorlalte pasiuni ale sale, mai multe sporturi pe care le practică cu ardoare în funcție de sezon.
Asena Girişken, evoluție uimitoare pe plan profesional, la doar 33 de ani
Asena Girişken a venit pe lume în anul 1998, în orașul Hatay, într-o familie modestă, în sânul căreia a primit o educație exemplară și conservatoare. În ciuda dificultăților financiare întâmpinate de părinții săi, tânăra s-a ambiționat și a hotărât să își urmeze marele vis de a deveni actriță. După absolvirea liceului, aceasta s-a înscris la un Atelier de Actorie Artizanală și a devenit o actriță cu drepturi depline.
În anul 2015, Asena Girişken și-a făcut debutul pe platourile de filmare, în distribuția filmului artistic Ozbi: Ey İstanbul, care i-a deschis calea către cariera strălucită din prezent și i-a adus noi oportunități profesionale.