Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a abordat mai multe aspecte legate de pensiile românilor, într-un discurs susținut duminică seară. În intervenția sa, a adus în prim-plan nu doar prezentul, ci și perspectivele viitoare, concentrându-se pe procesul de recalculare a pensiilor.
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după recalculare
Simona Bucura Oprescu a anunțat faptul că, începând cu 1 ianuarie 2024, pensiile seniorilor din România au cunoscut o creștere semnificativă datorită majorărilor aplicate. De asemenea, în cadrul declarației sale, ministrul Muncii a accentuat angajamentul autorităților de a elimina inechitățile din sistemul de pensii.
Aceasta a subliniat faptul că eforturile sunt concentrate asupra unei abordări corecte și echitabile, reflectată atât în majorările deja implementate, cât și în măsurile aflate în derulare.
Ministrul Muncii este de părere că prin implementarea majorării de 13,8% de la 1 ianuarie, guvernul a reușit să elimine o parte semnificativă a inechităților, fapt remarcat în mod direct de către cei care au primit deja aceste beneficii. Simona Bucura Oprescu a subliniat rapiditatea adoptării noii legi a pensiilor, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe 4 decembrie, evidențiind astfel eficiența și determinarea în gestionarea acestui proces complex.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
”Pe data de 17 a fiecărei luni, toți pensionarii care primesc prin poștă banii o să îi primească deja acasă.
Simona Bucura Oprescu i-a asigurat pe români că nicio pensie nu va scădea după recalculare
Ministrul Muncii i-a asigura pe seniori că nicio pensie nu va înregistra o scădere în urma acestui proces. Cu determinare și responsabilitate, oficialul a subliniat că toate pensiile din România vor fi supuse recalculării.
Citește și: Schimbări semnificative pentru pensionari. Ce se întâmplă cu biletele pentru tratament balnear în 2024
”Absolut toate pensiile din România vor fi recalculate și nicio pensie nu va scădea. Împreună cu colegii din minister și Casa Națională de Pensii ave, o echipă puternică de lucru. Casa de pensii a înaintat deja un draft. Toți colegii sunt implicați în ceea ce privește pensiile astfel încât, după ce finalizăm analiza normelor la nivelul ministerului o să le discutăm și cu alte organe interesate și cu sindicatele, dar și societatea civilă, după care vom înainta HG-ul pentru aprobarea normelor.”, a mai spus aceasta pentru sursa menționată anterior.
Ministrul Muncii a evidențiat faptul că această măsură este rezultatul unui efort colectiv, menționând că, odată finalizată analiza normelor la nivelul ministerului, acestea vor fi discutate cu alte părți interesate, inclusiv cu sindicatele și societatea civilă.