ANM a anunțat cum va fi vremea în luna august, când majoritatea românilor are concedii

,

Știm deja cum va fi vremea în august, luna preferată de români, când vine vorba de concediu. ANM a anunțat prognoza pentru ultima lună de vară.


In articol:

Cei mai mulți români își iau concediu în luna august și majoritatea preferă să meargă la mare.

ANM a făcut deja prognoza pe luna următoare, așa că puteți să aflați cum va fi vremea.

Cum va fi vremea în luna august

Ultima lună de vară începe într-o duminică. Meteorologii au anunțat că luna august va debuta cu zile caniculare, ceea ce este perfect normal pentru această perioadă a anului.

În zonele intracarpatice, în special în cele de nord și de nord-vest, va ploua însă destul de mult.

Vremea în săptămâna 2 august- 8 august

Temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru luna august, chiar ușor mai crescute în sudul țării, unde vom avea 36-37 de grade.

Pe litoral, cât și în depresiunile din estul Transilvaniei, vremea va fi mai mult decât plăcută, cu temperaturi de 32 de grade.

Regimul pluviometric va fi excedentar în vestul țării, în nord-vest și în centru, iar în celelalte regiuni va fi normal.

Vremea în săptămâna 9 august- 15 august

Mediile valorilor termice vor fi cele normale pentru această perioadă a anului. Ca și în prima săptămână din august, va fi mult mai cald în sud, cu temperaturi de peste 36 de grade.

În toată țara, cantitățle de precipitații se vor încadra în limitele specifice ultimei luni de vară.

Vremea în săptămâna 16 august- 22 august

În a doua parte a lunii august, vremea va deveni capricioasă, așa că aveți grijă cum vă planificați concediul. Mai mulți cicloni mediteraneeni vor afecta vremea din sudul țării, unde vom avea vijelii, descărcări electrice și chiar și grindină.

Temperaturile vor fi mai scazute, 32-33 de grade.

Vremea în săptămâna 23 august- 29 august

Și ultima săptămână din august va aduce vreme mai răcoroasă, cu ploi în majoritatea regiunilor.

În sudul țării, regimul pluviometric va fi excedentar, iar în nord cantitățile de apă vor fi mai reduse.

În partea de sud există riscul de inundații. Temperaturile nu vor mai trece de 32 de grade, în sud, în timp ce în interiorul arcului carpatic va fi destul de răcoare pentru această perioadă, 25 de grade.

Recorduri de temperatură în luna august

Conform meteorologilor, temperatura medie din ultima lună de vară se situează în jurul valorii de 22 de grade în București, pe litoral și în Câmpia Română.

În Câmpia de Vest, Câmpia Jijiei, sudul Moldovei şi zonele deluroase din Muntenia, media este între 20 și 22 de grade.

În centrul şi nord-estul Moldovei, Câmpia Crişanei, Culoarul Mureşului și nord-vestul Transilvaniei, temperatura medie se situează între 18 și 20 de grade Celsius.

Ȋn Maramureş, în centrul şi estul Transilvaniei, în Bucovina şi în Subcarpaţii Moldovei, Olteniei şi Munteniei valorile medii în luna august sunt cuprinse între 16 și 18 grade.

Atunci când avem temperaturi de peste 40 de grade, de vină este aerul tropical. Cea mai mare temperatură înregistrată în România în luna august a fost de 44,5 grade Celsius, în județul Brăila, în anul 1951, pe 10 august.

În București, cea mai călduroasă zi din luna august a fost pe 7 august 2012, când s-au înregistrat 41,5 grade Celsius, la stația meteorologică București-Filaret. La Băneasa, în aceeași zi au fost 40,1 grade Celsius.

La polul opus, temperatura minimă a lunii august a fost de -7 grade Celsius, la Vf. Omu, pe 27 august 1936 și pe 20 august 1949.

În București, cea mai scăzută temperatură în luna august s-a înregistrat pe 30 august 1981, când termometrele au arătat 5,2 grade Celsius.

În ceea ce privește precipitațiile din luna august, cele medii sunt cuprinse între 30 și 50 l/m2 în Câmpia Română, Dobrogea şi in vestul țării, și între 50 şi 75 l/m2 în celelalte regiuni.

Cel mai mult a plouat în luna august a anului 2002, când la Stâna de Vale au fost 449,7 l/m2. În București, cantitatea maximă de precipitații în ultima lună de vară a fost înregistrată în 1949, 182,9 l/m2.

 

Citește-ne pe
Citește și:

In aceasta seara, de la ora 20:00, in “Doctorul minune”, decizie extrema pentru Ferman

Când va intra Bucureștiul în scenariul roșu? Avertismentul lui Octavian Jurma: 'Culegem ce am semănat în vară'

BOMBĂ! Motivul REAL pentru care Ion Țiriac NU a vrut să vină la nunta Simonei Halep. A făcut SCANDAL imens

În această seară, de la ora 22:45, la ”40 de întrebări”, Alex Bodi, ”chestionat” de jurnalista Denise Rifai, la Kanal D! ”Nu mă pot numi bărbat!”

Momente de panica la “Bravo, ai stil! Celebrities”! Ilinca Vandici: “M-am blocat aici!”

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies