Luna decembrie este o lună plină de bucurii pentru români, fiind sărbătorit Moș Nicolae, Moș Crăciun, dar și Anul Nou. Angajații de la stat au parte de și mai multe motive de bucurie în ultima lună a anului 2025, bucurându-se de trei minivacanțe. De Ziua Națională a României, de Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, dar și de Anul Nou, bugetarii primesc 14 zile libere.
Angajații au parte de trei minivacanțe în luna decembrie
Luna decembrie a anului 2025 debutează cu o minivacanță de trei zile. La finalul lunii noiembrie, mai exact pe data de 30 noiembrie 2025, românii îl celebrează pe Sfântul Andrei. Această sărbătoare este liberă de la stat, însă în acest an pică într-o zi de duminică, motiv pentru care angajații nu primesc zile libere suplimentare.
Cu toate acestea, Ziua Națională a României este celebrată pe 1 decembrie 2025, care pică lunea.
Citește și: Câte zile libere vor avea românii în anul 2026
Prima zi de Crăciun, dar și a doua zi de Crăciun sunt considerate zile libere legale, iar în anul 2025, acestea pică joia și vinerea. Astfel, angajații au parte de o minivacanță de 4 zile de Crăciun, care începe joi, 25 decembrie 2025, și se termină duminică, pe 28 decembrie 2025. În acest mod, zilele libere de Crăciun ale angajaților continuă cu zilele de weekend, formând patru zile de vacanță.
La începutul lunii ianuarie, mai exact pe 1 ianuarie 2026, angajații din România beneficiază de o minivacanță de 7 zile. În Codul Muncii este notat că Anul Nou și a doua zi de Anul Nou sunt zile libere de la stat, însă în luna ianuarie mai sunt libere și zilele în care se celebrează Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul.
Primele două zile ale lunii ianuarie, considerate nelucrătoare pentru angajații din România, pică joia și vinerea, așa că angajații se bucură de patru zile libere, conectând zilele libere de la stat cu
zilele de weekend. Pentru angajații de la stat, ziua de luni, 5 ianuarie 2026, ar putea fi declarată liberă, astfel încât să creeze o punte între zilele de weekend și zilele de 6 și 7 ianuarie 2026, când se celebrează Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul.Lista completă a zilelor libere din anul 2026
- 01 Ianuarie- Anul Nou
- 02 Ianuarie- A doua zi de anul nou
- 06 Ianuarie- Boboteaza
- 07 Ianuarie- Sfântul Ioan Botezătorul
- 24 Ianuarie- Ziua Unirii Principatelor Române
- 10 Aprilie- Vinerea Mare
- 12 Aprilie- Paștele
- 13 Aprilie- Lunea de Paște (prima zi după Paște)
- 01 Mai- Ziua Muncii
- 31 Mai- Rusalii
- 01 Iunie- Lunea de Rusalii (prima zi după Rusalii)
- 15 August- Adormirea Maicii Domnului
- 30 Noiembrie- Sfântul Andrei
- 01 Decembrie- Ziua Națională a României
- 25 Decembrie- Crăciunul
- 26 Decembrie- A doua zi de Crăciun