Cei doi au dat de înțeles că se simt tot mai compatibili și că ar putea începe o cunoaștere serioasă.
Ce se întâmplă, de fapt, între Andrei și Alexandrina
Andrei a remarcat că între el și Alexandrina există multe puncte comune, de la lucrurile care le plac, până la felul în care își petrec timpul și modul în care reușesc să se completeze reciproc.
Andrei: Am observat că avem foarte multe lucruri în comun. Ne plac aceleași lucruri, suntem amândoi lipicioși, avem același stil de viață, ieșirile noastre se aseamănă. Avem amândoi partea noastră de nebunie și partea noastră de liniște.
Acesta a mărturisit că s-a simțit diferit atunci când Alexandrina l-a luat în brațe, fiind convins că gestul ei a transmis mai mult decât orice vorbă.
Ce crede Alexandrina despre Andrei
La rândul ei, Alexandrina a subliniat că descoperă cu Andrei o chimie specială, spunând că au aceleași răspunsuri când vine vorba de activități și planuri de viitor. Ea a apreciat maturitatea lui Andrei și modul relaxat în care pot discuta orice subiect, semn că relația lor ar putea evolua frumos în „Casa Iubirii”.
Alexandrina: Avem aceleași răspunsuri cam la toate activitățile de care am vorbit. Eu consider că avem aceleași valori, aceeași viziune asupra viitorului. Ne plac aceleași activități. E foarte ușor să vorbesc cu el. Îmi place cum abordează situația și este foarte matur.
Citește și: Danciu, tot mai apropiat de Gabriela: „Am petrecut destul de mult timp”. Cum va reacționa Manuela
Andrei: Azi m-a luat în brațe și chiar am simțit un drag din partea ei, față de cum am simțit față de alte fete. Și privirea ei transmite multe lucruri.