Andreea a dispărut în urmă cu 11 zile, mai exact pe 30 august 2025. De atunci, familia nu a mai reușit să ia legătura cu ea, iar mama ei crede că adolescenta ar fi fost manipulată de un băiat, notează Fanatik.
Andreea, o adolescentă de 14 ani din Suceava, a dispărut de 11 zile
Andreea a dispărut de acasă pe 30 august 2025, iar de atunci parcă a intrat în pământ. Familia nu a mai reușit să o contacteze, iar autoritățile nu au încă indicii cu privire la locul în care s-ar putea afla adolescenta.
Mama fetei, Valentina Fundăcescu, a povestit pentru FANATIK că dispariția ei a fost una total neașteptată și nu are nicio informație cu privire la locul în care s-ar putea afla fiica ei.
„Nu am aflat absolut nimic până în acest moment. Nu se mișcă absolut nimic și nu face nimeni nimic. Telefonul fetei e acasă, hainele sunt acasă, pur și simplu e o dispariție foarte dubioasă. Nu am avut nicio discuție, absolut nimic.
S-a comportat foarte normal seara, iar dimineața nu am mai găsit-o. Am mers undeva la o piață vreo două-trei ore și când am venit acasă, că o lăsasem dormind, n-am mai găsit-o”, a povestit Valentina Fundăcescu, mama minorei dispărute din Suceava, pentru Fanatik.
Semnalmentele Andreei
Înălțime: aproximativ 1,60 m, greutate aprox. 55 kg, păr de culoare blond, ochi albaștri.
La momentul plecării, minora era îmbrăcată cu pantaloni tip blugi, tricou alb și sandale negre.Mama Andreei se teme de cel mai negru scenariu
Valentina se teme că fiica ei ar putea fi împreună cu un băiat mai mare cu care vorbea în ultimul timp. Potrivit acesteia, relația dintre cei doi nu era acceptată de familia fetei, întrucât băiatul era foarte posesiv și periculos. Valentina se teme că fiica ei ar fi fost luată cu forța de lângă familie.
„Vorbea cu un băiat mai mare, fără acordul meu. La un moment dat când am aflat, vă dați seama că nu am fost deloc de acord. În ultimul timp băiatul era foarte posesiv, foarte gelos și o tot controla.
Chiar dacă noi i-am interzis să mai comunice cu el, cred că o mai făceau pe ascuns. Ne gândim să nu o fi luat cu japca pe undeva. Au dispărut amândoi, nici băiatul nu e de găsit. Am încercat să luăm legătura cu familia lui, nu știe nimeni nimic.
„De vreo săptămână am luat toate camerele posibile din comună. Am căutat pe unde a lucrat el. E un om foarte secretos, nu are prieteni. Nu își lasă urme pe unde trece și nu reușim să aflăm nimic. S unt deja 11 zile, ne-am pierdut orice răbdare, gata!”, mai spune mama adolescentei.
Mama Andreei crede că băiatul a dezvoltat o obsesie pentru adolescentă
Suspectul ar fi dezvoltat o obsesie pentru Andreea, susține mama adolescentei. De asemenea, femeia spune că a primit chiar și amenințări din partea lui.
„Băiatul, când a văzut că noi nu suntem de acord cu o relație, pentru că fetița e foarte mică și el are o vârstă foarte mare. Plus că, nu-i nimic de capul lui. I-a băgat în cap să se spânzure ca să ne șantajeze. Amenințări, din partea lui, am primit foarte multe.
Am încercat să vorbim civilizat cu el. Să-i spunem să o lase să-ți vadă de școală. Fetița învăța foarte bine, era de 9 și 10 pe linie. Cred că el a făcut o obsesie pentru ea. Și ea, poate că s-a îndrăgostit, nici nu știu ce să zic. La 14 ani o manipulează cum vrea el”, a mai precizat Valentina, mama Andreei.