Ana Morodan și-a pierdut tatăl, bunicul și bunica în decurs de numai o săptămână. În această săptămână mama ei se afla în spital, diagnosticată cu cancer în fază terminală, iar Ana Morodan s-a ocupat singură de toate înmormântările celor dragi.
"Cum v-au marcat 3 înmormântări într-o săptămână?", a întrebat-o Denise Rifai pe Ana Morodan în emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai.
"Aș putea să spun că nu m-au marcat nicicum pentru că fix în săptămâna respectivă aveam cursul de marcă personală, dimineața zburam la înmormântare, seara mă întorceam să țin cursurile.
Prietenul meu de la pompe funebre, ne-am împrietenit, că eram de aceeași vârstă, zicea: <Cum adică a murit taică-tu, glumești, fugi acasă, că nu mă ocup de glume>.
Ulterior am fost mai marcată, a decedat și mama mea, am decis să închei o relație de 8 ani jumate, s-au întâmplat toate într-o durată scurtă de timp, un an. A fost o perioadă complicată, aveam și anxietate, nu înțelegeam nici de ce am anxietate. A fost un pic complicat atunci, da, destul de greu de dus, dar că acel greu a fost conștientizat abia acum.
Anul trecut mi-am dat seama că nu mi-am plâns părinții, relația pe care am avut-o, mi-am dat seama că a fost un doliu reprimat".
Cu mama bolnavă de cancer, Ana Morodan a trebuit să se ocupe singură de toate cele 3 înmormântări din acea săptămână neagră: a tatălui ei, a bunicului și a bunicii. Ulterior s-a ocupat și de înmormântarea mamei, care a murit la scurtă vreme de aceste 3 tragedii petrecute într-o săptămână.
Ana Morodan a povestit că a învățat toate datinile legate de înmormântări de la firma de pompe funebre.
Citeste si: Ce vârstă are și cine este, de fapt, Ana Morodan. Totul despre „contesa digitală”
Ana Morodan a recunoscut: A simțit moartea mamei ca pe o eliberare!
"Contesa digitală" a recunoscut în emisiunea Anei Morodan că a simțit moartea mamei ei ca pe o eliberare.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
"Ați simțit moartea mamei ca pe o eliberare?", a întrebat-o Denise Rifai pe Ana Morodan.
"Da. Chiar da! În primul rând am simțit-o pentru ea, acea eliberare. În al doilea rând pentru mine, a fost îngrozitor să văd așa ceva.
Mama a fost diagnosticată cu cancer la 7 organe. În ultima săptămână nu mai mânca decât înghețată. Și s-a dus splendid, exact fiind maică-mea, splendid.
A spus, tot așa, cuvinte puține, care sunt esențiale pentru viața mea sau pentru mine și s-a dus.
M-am bucurat, sincer, nu mai puteam să o văd așa. Nu era viață ce trăia, nu mai era viață!
Mi-a spus chiar înainte să se ducă de tot, cu două minute înainte... Mi-a zis: Ana, să fii bună că viața e grea! Să fii bună cu toată lumea și să te lupți.
Asta cu bună cu toată lumea nu știu dacă mi-a ieșit, dar mă chinui" , a spus, cu lacrimi în ochi, Ana Morodan, la "40 de întrebări cu Denise Rifai".