Alexandru Rafila: "Sunt trei reguli simple care trebuie neaparat respectate"

,

Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 la noi în ţară se apropie de 15 mii de persoane, iar bilanțul celor care au pierdut lupta cu boala a ajuns la aproape 900.


In articol:

Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 la noi în ţară se apropie de 15 mii de persoane, iar bilanțul celor care au pierdut lupta cu boala a ajuns la aproape 900.

La nivel global, ajungem în aceste zile la 4 milioane de îmbolnăviri. Aşadar, specialiştii spun că pericolul încă nu a trecut.

Profesorul Alexandru Rafila spune că sunt trei reguli simple pe care trebuie să le respectăm:

- Să utilizăm masca de protecție în spații închise

- Să ne spălăm pe mâini sau, când acest lucru nu este posibil, să ne dezinfectăm pe mâini cu un antiseptic pe bază de alcool

- Să respectăm distanța minimă de 1,5- 2 metri față de alte persoane.

Este necesar, spune Alexandru Rafila, să evităm aglomerația și, dacă avem simptome de COVID-19, să ne prezentăm la medic pentru a fi testați și tratați.

" Doar o mică parte din populație a trecut prin această infecție, ceea ce înseamnă că cea mai mare parte a populației este încă receptivă la această boală", subliniază Rafila

Președintele Societății Române de Microbiologie spune că nu poate să facă o predicție privind data de la care numărul de infectări ar putea sa scadă: Nu pot să

fac o predicție, ne aflăm pe un platou de câteva săptămâni, avem în fiecare zi în jur de 300 de cazuri noi, ca medie, și urmează o perioadă de relaxare, care, de obicei, nu duce la scăderea numărului de cazuri, iar lucrul ăsta s-a observat în țările care deja au luat astfel de măsuri. Nu putem decât să facem o politică a pașilor mici: luăm o măsură, vedem ce se întâmplă din punct de vedere al numărului de cazuri, dacă situația este stabilă, atunci putem să trecem la măsura următoare.

Alexandru Rafila spune că, în opinia sa, acest virus nu va dispărea.

Profesorul Rafila a explicat și cum apar mutațiile: acesta este un virus care prin natura mecanismului lui de înmulțire, de replicare, implică o multiplicare cu un mic defect. Acel defect este mutația. "Dacă aceste mutații sunt cumulative și duc la schimbări structurale mai mari ale virusului atunci putem discuta că apare un nou genotip care se poate transmite mai ușor, poate fi ma patogen, sau dimpotrivă, poate să fie cu o transmisibilitate mai mică, cu forme

mai ușoare ale bolii", a explicat Alexandru Rafila.

Citeste si: Se credea ca secretiile nazale nu sunt un simptom al infectiei cu coronavirus. OMS a intocmit lista simptomelor

Citeste si: Coronavirus: cum se face testul cafelei pentru detectarea infectarii cu COVID-19

Citeste si: Ce spune Raed Arafat despre decizia CCR privind amenzile? A tras un semnal de alarmă: "Virusul este un ucigaș"

 

Citește-ne pe
Citește și:

Kim Jong Un i-a adresat un "mesaj verbal" presedintelui chinez

Scandalul de la Foişor face şi alte victime: Mai puţine transplanturi osoase după transformarea spitalului în suport COVID/ INTERVIU

Ana Porgras rupe tăcerea! Motivul real pentru care a fost propusă de Jador și eliminată de la Survivor România

Au rupt logodna? Marius și Andreea Pirui, în pragul despărțirii: "Îți trebuie o altă femeie!" Urmărește o ediție incendiară "Puterea dragostei" ASTAZI, de la...

Livian a dezvăluit de ce nu se mai împacă cu Bianca. Acum e totul clar: "O iubesc, dar..."

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies