Ajutor de până la 15.500 de lei pentru românii aflați în șomaj! Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi banii

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 09 iun 2025, 14:26

Ajutor de până la 12.500 de lei pentru românii aflați în șomaj

Sursa: Shutterstock

Statul român le oferă un ajutor suplimentar persoanelor aflate în șomaj, însă trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

Statul român ajută persoanele aflate în șomaj, astfel încât acestea să fie sprijinite în integrarea lor pe piața muncii. Măsura luată de Guvern presupune acordarea unei prime de instalare persoanelor care acceptă un loc de muncă într-o altă localitate. Acest ajutor poate ajunge până la suma de 15.500 de lei, în funcție de situația fiecărei persoane.

Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi banii

Persoanele aflate în șomaj pot primi un ajutor suplimentar din parte Guvernului, astfel încât să fie sprijinite pe parcursul integrării lor pe piața muncii. Acest ajutor de la stat este destinat exclusiv persoanelor aflate în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă. Persoanele care se află în această categorie trebuie să fi acceptat un contract de muncă cu normă întreagă, pentru o durată de minimum 3 luni, într-o altă localitate, astfel încât să poată primi ajutorul de la stat.

Noua reședință sau domiciliu a persoanelor aflate în șomaj trebuie să fie stabilită în localitatea angajatorului sau în apropiere. Ajutorul de stat oferit de Guvern este denumit primă de instalare, iar suma primită de fiecare persoană poate să difere în funcție de circumstanțe. Astfel persoanele care se află în șomaj și se mută singure într-o altă localitate pot primi 12.500 de lei.

Citește și: Șomaj 2025: Câți bani pot obține cei fără loc de muncă. Cât de mare este ajutorul de șomaj în funcție de vechime

În cazul în care mutarea se face împreună cu soț sau soție, dar și alături de copiii aflați în întreținere, atunci ajutorul de instalare poate ajunge la suma de 15.500 de lei. Ajutorul de 15.500 de lei este oferit și în cazul familiei monoparentale, în situația în care sunt însoțite de copilul sau copiii aflați în întreținere. Dacă ambii soți se angajează și își schimbă domiciliul, atunci unul dintre ei va primi un ajutor de instalare de 12.500

de lei, iar celălalt un ajutor suplimentar de 3.500 de lei.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: O femeie a murit pe o plajă populară, după ce i s-a făcut rău

În situația în care angajatorul sau autoritățile publice locale asigură locuință de serviciu ori suportarea cheltuielilor aferente, atunci prima de instalare va fi acordată într-o singură tranșă, la data instalării, astfel:

  • 3.500 lei pentru persoana înregistrată ca șomer și care se încadrează în muncă într-o altă localitate și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilește reședința;
  • 6.500 lei pentru persoana înregistrată ca șomer este însoțită de membrii familiei, iar în cazul familiei monoparentale, în situația în care sunt însoțite de copilul sau copiii aflați în întreținere;
  • 3.500 lei pentru fiecare soț în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare.

Ajutor de până la 12.500 de lei pentru românii aflați în șomaj

Acest ajutor de la stat, cunoscut drept primă de instalare, va fi acordat în două tranșe. 50% din suma primei de instalare va fi distribuită la momentul instalării în noul domiciliu, urmând ca următoarea jumătate să fie distribuită după un an, cu condiția ca locul de muncă să fie păstrat pe întreaga perioadă.

Persoanele aflate în șomaj pot beneficia de această primă de instalare dacă depun dosarul complet la agenția pentru ocuparea forței de muncă unde sunt înregistrați. Aceștia au 30 de zile la dispoziție, de zile de la angajare, pentru a depune dosarul.

„Persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care își au domiciliul sau reședința și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul ori își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia pot beneficia de o primă de instalare, neimpozabilă, destinată stimulării încadrării în muncă, asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reședința, și/sau pentru reîntregirea familiei, după caz.

Prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la libera circulație a lucrătorilor în spațiul Uniunii Europene și Spațiul Economic European pe o perioadă de cel puțin 36 luni”, se menționează pe site-ul ANOFM.