A murit fotbalistul Adrian Apostol! Fostul internațional s-a stins la doar 33 de ani, în timpul unei vacanțe

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 16 iun 2025, 18:42

Adrian Apostol a murit la 33 de ani

Sursa: Facebook Speranis Nisporeni

Comunitatea fotbalistică din Republica Moldova a fost zdruncinată de o veste cutremurătoare: Adrian Apostol, fost jucător al echipei naționale de tineret, a murit subit.

Potrivit stiri.md, Adrian Apostol a murit în timpul unei vacanțe în Turcia, la vârsta de 33 de ani. Incidentul tragic a avut loc duminică, 15 iunie 2025, iar informațiile preliminare indică un stop cardiac drept cauză a decesului.

Ce a transmis un apropiat al lui Adrian Apostol, după moartea lui

Anunțul oficial a venit din partea Federației Moldovenești de Fotbal și a clubului Dacia Buiucani, formație unde Adrian Apostol și-a început parcursul în lumea sportului.

Născut pe 19 ianuarie 1992 la Chișinău, Apostol a fost cunoscut pentru rolul său de mijlocaș defensiv și pentru seriozitatea cu care a tratat fiecare etapă a carierei sale.

Familia, colegii de echipă și întreaga suflare fotbalistică din Moldova îi deplâng dispariția prematură.

Citește și: Doliu în fotbalul românesc! A murit Vasile Mănăilă, fost jucător la Universitatea Craiova și Farul Constanța. Care este cauza decesului

„Cu doar câteva zile în urmă, era alături de noi în tribune, susținând cu pasiune naționala Moldovei. Azi, vestea tragică ne-a cutremurat pe toți. Ne luăm rămas-bun de la un suflet tânăr, un coleg, un prieten, un jucător care și-a lăsat amprenta prin talent, modestie și iubire pentru sport. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată și către toți cei care l-au cunoscut”, a spus un apropiat al lui Adrian Apostol, conform sursei citate.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Cerșetoria, cu mult peste salariul unui medic sau IT-ist. Cât câștigă cei care se folosesc de animale pentru a atrage mila trecătorilor

Cine a fost Adrian Apostol

De-a lungul timpului, regretatul fotbalist a evoluat pentru mai multe echipe din campionatul moldovenesc, printre care Dacia Chișinău, Dinamo-Auto Tiraspol, Academia Chișinău, Speranța Crihana Veche, Spicul Chișcăreni și Speranis Nisporeni.

În ciuda faptului că nu a ajuns să joace pentru naționala de seniori, cele două convocări la selecționata U21 au reprezentat un moment de referință în activitatea sa sportivă.

După retragerea din fotbalul profesionist, Adrian nu s-a îndepărtat de gazon. Și-a găsit locul în minifotbal, participând activ în competițiile interne și menținând astfel legătura cu sportul care i-a definit viața. Pentru cei apropiați lui, dragostea pentru joc, modestia și spiritul de echipă au rămas caracteristici definitorii.

Citește și: A murit fotbalistul de 14 ani, accidentat grav în timpul unui meci. Tânărul a fost mai multe zile în comă

Dispariția sa fulgerătoare a lăsat în urmă durere și șoc în rândul celor care l-au cunoscut. Federația Moldovenească de Fotbal a transmis un mesaj public în memoria fostului jucător: „Federaţia exprimă sincere condoleanţe şi sentimente de compasiune familiei îndoliate, prietenilor, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut pe Adrian Apostol”.