25 martie Buna Vestire. Tradiția din străbuni care îți spune când te vei căsători

25 martie Buna Vestire. Tradiția care popular este cunoscuta ca Blagovestenia are radacini din strabuni



Buna Vestire este praznuita de Biserica pe 25 martie. Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarba­torile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbato­reau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit pe 18 decembrie.

Atunci când a venit vremea mântuirii neamului omenesc. Pentru întruparea Fiului lui Dumnezeu era nevoie de o fată curată, fără nici o prihană, o fecioară care să merite să-l întrupeze pe trimisul lui Dumnezeu, Fiul Lui, care să desăvârşească taina mântuirii omeneşti.

25 martie Buna Vestire. Tradiția din străbuni care îți spune când te vei căsători

Pentru aceasta cea mai potrivită s-a dovedit a fi binecuvântata preacurată şi nevinovată Maria, fiica drepţilor şi sterpilor Ioachim şi Ana, fânara fecioară aflâdu-se în templul lui Dumnezeu ş a ales-o pe ea ca Mamă a Cuvântului prin care toate s-au făcut şi pentru asta, înainte ca totul să se întâmple, Dumnezeu şi-a trimis pe îngerul său, Arhanghelul Gavril, pentru ca ea să afle că a fost aleasă şi pentru ca să-şi dea acordul.

Vezi programul KanalD pentru toata saptamana

Preafericita Maria auzind cele ce i s-au spus ea a primit cu smerenie ceea ce s-a hotărât zicând: “Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău!” iar prin lucrarea Sfântului Duh îndată pântecele fecioarei a prins rod şi astfel Cuvântul s-a făcut trup, Fiul lui Dumnezeu s-a zămislit făcându-se pe sine om, ca noi toţi, prin întrupare.

Iar Îngerul după ce a cinstit pe Fecioara Maria i s-a închinat cu cucernicie şi a plecat întorcându-se înaintea tronului lui Dumnezeu slăvind taina întrupării împreună cu toate puterile cereşti într-o nespusă bucurie.

25 martie Buna Vestire. Tradiția din străbuni care îți spune când te vei căsători

buna vestire

La începuturile creştinismului data Bunei Vstiri a variat în funcţie de data l care se sărbătorea naşterea. Odată stabilită naşterea la 25 decembrie s-a stabilit firesc şi Blagoveştenia fix cu nouă luni înaine, la 25 martie.

Buna Vestire este cunoscuta in calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce ziua cucului? Pentru ca in aceasta zi are loc primul sau cantec, prin care anunta vestirea primaverii.

Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, in spatele omului, era semn rau: "Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!"

Ce NU ai voie sa faci in ziua de Buna Vestire

Exista obiceiul ca in aceasta zi, sa se numere de cate ori cucul isi canta numele, numar care ar descoperi cati ani mai avem de trait.

Flacaii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor casatori: "Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?" Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte, cucul sa cante, cantecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotriva, daca el tacea, tacerea sa era semn ca avem de-a face cu o casatorie grabnica.

De asemenea, craca pe care a cantat cucul de ziua sa, era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.

sursa: antena3.ro

 

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
`
Setari de confidentialitate