Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în ziua 52, fără semne clare de calmare. Iranul a transmis noi avertismente și a refuzat să participe la o rundă de negocieri cu Statele Unite. În același timp, situația din regiune rămâne tensionată, iar deciziile recente indică o posibilă escaladare.
Iranul refuză negocierile
Iranul a refuzat să participe la cea de-a doua rundă de negocieri cu Statele Unite, a informat duminică agenţia oficială de ştiri IRNA, citată de observatornews.ro.
"Absenţa Iranului de la cea de-a doua rundă de negocieri se datorează faptului că ţara consideră că Washingtonul are pretenţii exagerate, aşteptări nerealiste, schimbări constante de poziţie, contradicţii repetate, precum şi blocada maritimă în vigoare în prezent, pe care o consideră o încălcare a armistiţiului", a anunţat agenţia.
IRNA nu a menţionat nicio sursă specifică în articolul său în care se afirma că Iranul a respins negocierile.
Conducerea Iranului nu a decis încă dacă va participa la o nouă rundă de negocieri cu Statele Unite, au relatat duminică media locale, după ce președintele american, Donald Trump, a anunțat că negociatorii săi vor fi luni în Pakistan pentru noi discuții privind încheierea războiului.
Atât timp cât marina americană continuă să blocheze Strâmtoarea Ormuz, nu vor avea loc noi negocieri, a relatat agenţia Tasnim, citând o sursă neidentificată familiarizată cu situaţia. Totuşi, cele două părţi au făcut schimb de mesaje în ultimele zile, mediate de Pakistan, a mai precizat sursa.
Iranul a avertizat, în acest context, că va ataca orice navă care va trece prin Strâmtoarea Ormuz, o zonă considerată esențială pentru transportul maritim.
Iran îşi redeschide parţial spaţiul aerian
Zborurile internaţionale de pe aeroportul din Mashhad (nord-estul Iranului) vor fi reluate luni, a anunţat duminică organizaţia aviaţiei civile din ţară, transmite France Presse.Transportul aerian de pasageri în Iran a fost suspendat la începutul ofensivei israeliano-americane, pe 28 februarie.
În condiţiile în care un armistiţiu este în vigoare din 8 aprilie, spaţiul aerian al ţării a fost redeschis parţial sâmbătă, iar zborurile internaţionale puteau din nou survola estul ţării.
Aeroporturile din Teheran (Aeroportul Internaţional Imam Khomeini şi Aeroportul Mehrabad) ar urma să fie redeschise în a treia fază, înaintea aeroporturilor din vest, la finalul procesului.
În același timp, tensiunile din regiune rămân ridicate.
Israel ameninţă că va folosi toată forța în Liban dacă soldații săi sunt puși în pericol.Armata israeliană a primit instrucțiuni să folosească „toată forța„ în Liban, în pofida armistițiului, dacă trupele israeliene se confruntă cu orice fel de amenințare, a declarat duminică ministrul israelian al apărării, Israel Katz, transmite France Presse.