Medicii aflați în prima linie a luptei împotriva Ebola în Congo se confruntă cu o situație tot mai dificilă, în contextul în care epidemia continuă să se răspândească rapid. Pe lângă lipsa proviziilor medicale de bază, personalul sanitar trebuie acum să facă față atacurilor asupra unităților medicale, dar și fugii pacienților din centrele de tratament.
Cel puțin trei atacuri au avut loc în provincia Ituri, din nord-estul Republicii Democrate Congo, acolo unde au fost raportate primele cazuri de Ebola.
Unitățile medicale, din Congo, atacate de rudele bolnavilor de Ebola
Potrivit medicilor din zonă, o parte a populației continuă să nege existența bolii.
Citește și: Tânărul din Arad, confirmat pozitiv cu hantavirus, a fost externat. Ce au descoperit medicii
„Există o negare a existenței bolii în rândul populației, unii membri dorind să revendice cadavrele cazurilor suspecte și/sau confirmate”, a spus acesta.
Spitalul din Mongbwalu a fost atacat prima dată sâmbătă, după care a fost atacată din nou duminică. Potrivit medicului, persoane neidentificate au incendiat corturile ridicate de organizația Medici fără Frontiere, acolo unde pacienții cu Ebola erau ținuți în izolare, iar în urma atacului, 18 pacienți au fugit din centru.
„Așadar, avem un caz confirmat de Ebola care continuă să circule în comunitate”, a declarat Lokodu.
Duminică, spitalul a fost din nou ținta atacurilor. Medicul spune că au existat patru valuri de violențe provocate de tineri mobilizați de rudele unui lider religios creștin care și-a pierdut viața din cauza Ebola, iar alți șapte pacienți au fugit în timpul incidentelor, iar poliția și soldații congolezi au intervenit pentru restabilirea ordinii.
Un pacient suspect de Ebola, aflat în stare critică și cu hemoragie, și-a pierdut viața în timpul celui de-al doilea atac, în timp ce încerca să fugă din pat, a precizat directorul medical.
Autorii atacurilor încercau să ia trupurile victimelor Ebola pentru a le putea înmormânta.
Citește și: O gravidă în nouă luni și-a prins soțul cu amanta pe plajă. Care a fost reacția femeii: “Ești dezgustător!”
OMS avertizează asupra extinderii epidemiei
Cadavrele persoanelor care și-au pierdut viața din cauza Ebola rămân extrem de contagioase, iar înmormântările nesigure reprezintă una dintre principalele surse de transmitere a virusului. În multe cazuri, membrii familiei intră în contact direct cu trupurile fără echipament de protecție.
Organizația Mondială a Sănătății a declarat urgență de sănătate publică de interes internațional pentru focarul tulpinii rare Bundibugyo de Ebola. Actuala epidemie este considerată a treia ca mărime din istorie pentru această tulpină.
Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunțat duminică faptul că există peste 900 de cazuri suspecte, dintre care 101 confirmate. Luni, acesta a declarat că în actualul focar există 220 de decese suspectate și că echipele medicale încearcă să recupereze întârzierea în identificarea cazurilor.
Fenomenul atacurilor asupra centrelor medicale nu este unul nou în Africa pentru că timpul epidemiei de Ebola din Africa de Vest din perioada 2013-2016, angajații din sănătate au fost atacați de grupuri de oameni care îi acuzau că răspândesc virusul.
Situația s-a agravat însă în timpul epidemiei din estul Congo-ului dintre anii 2018 și 2020, într-o regiune afectată de conflicte și neîncredere în autorități. Cercetătorii au arătat atunci că unele atacuri au fost organizate de grupări armate care încercau să profite de epidemie în scopuri politice și financiare.
Actualul focar ar fi pornit din provincia Ituri și s-a extins ulterior în Kivu de Nord și Kivu de Sud, inclusiv în zone controlate de rebelii M23 susținuți de Rwanda. Virusul a trecut și granița în Uganda.
Luni, autoritățile din Uganda au anunțat încă două cazuri confirmate de Ebola, iar numărul total al îmbolnăvirilor din țară a ajuns la șapte.