Elevii care au susținut examenul de Bacalaureat 2026 află marți, 7 iulie, primele rezultate obținute la probele scrise. Emoțiile sunt mari pentru absolvenții de liceu, care își vor putea verifica notele înainte de etapa dedicată contestațiilor.
Rezultatele urmează să fie publicate atât pe platforma oficială dedicată examenului de Bacalaureat, cât și la centrele de examen. La fel ca în anii precedenți, acestea vor fi afișate în format anonimizat, fiecare candidat urmând să își vadă rezultatele cu ajutorul codului unic primit înaintea examenului.
UPDATE ora 09:15 Rezultatele pentru Bacalaureat 2026 au fost afișate. Până când pot fi depuse contestațiile
Potrivit edu.ro, rezultatele înregistrate la probele scrise din cadrul sesiunii iunie- iulie a examenului național de bacalaureat 2026 (prima afișare) au fost publicate astăzi, 7 iulie, pe pagina web dedicată și în centrele de examen. Elevii își pot vizualiza notele în baza codului unic pe care l-au primit înainte de începerea examenului.
Rata de promovare este de 79,7%, înainte de contestații. Mai exact, au promovat, în total, 94.345 de candidați (90.263 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.082 din promoțiile anterioare) din numărul celor 126.169 de candidați prezenți.
Trebuie precizat faptul că 49 de elevi au promovat cu nota 10, iar cei mai mulți candidați (16.217 din toate promoțiile) au obținut medii situate în intervalul 9- 9.49.
Contestațiile pot fi depuse începând de azi de la ora 14:00 până la ora 18:00, dar și în zilele de 8 și 9 iulie.
La ce oră se afișează azi notele pentru Bacalaureat 2026
Potrivit calendarului Ministerului Educației și Cercetării, rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat 2026 vor fi afișate marți, 7 iulie, până la ora 12:00, iar publicarea acestora poate avea loc și mai devreme, în cazul în care procesul de centralizare și încărcare a datelor este finalizat înainte de termenul stabilit.
Citește și: Posibilă fraudă la BAC 2026. Zeci de percheziții în cinci județe
Fiecare candidat îți va putea verifica nota obținută la Limba și literatura română, nota la Matematică sau Istorie, în funcție de profil, nota la disciplina aleasă, iar acolo unde este cazul și nota la Limba și literatura maternă. Totodată, vor fi afișate media obținută la probele scrise și rezultatul final al examenului, respectiv „reușit”, „respins”, „neprezentat” sau „eliminat”.
Rezultatele nu vor fi publicate cu numele și prenumele elevilor, iar identificarea se va face exclusiv pe baza codului individual primit de fiecare candidat de la centrul de examen.
Trebuie precizat faptul că în listele afișate vor apărea codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, notele obținute la probele scrise, media finală și rezultatul examenului.La prima sesiune a Bacalaureatului 2026 au fost așteptați aproape 131.000 de candidați, dintre care aproximativ 116.000 provin din promoția curentă, iar în jur de 15.000 sunt absolvenți din promoțiile anterioare. Probele scrise s-au desfășurat în 443 de centre de examen din întreaga țară, iar candidații din seriile anterioare au avut posibilitatea să susțină toate probele sau doar pe cele pe care nu le promovaseră în anii trecuți.
Examenul scris s-a desfășurat în perioada 29 iunie – 3 iulie, iar proba la disciplina obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a avut loc pe 1 iulie, după modificarea calendarului inițial din cauza codului roșu de caniculă cu care s-a confruntat România.
Pentru promovarea examenului, fiecare candidat a fost nevoit să susțină probele de evaluare a competențelor și toate probele scrise prevăzute de regulament și este necesară obținerea unei note de cel puțin 5 la fiecare probă scrisă și a unei medii generale de minimum 6. Chiar dacă media generală este peste 6, un candidat care obține o notă sub 5 la una dintre probe este declarat respins. La fel, un elev care are minimum nota 5 la fiecare disciplină, dar nu obține media generală 6, nu promovează examenul.
Când se depun contestațiile și când vor fi afișate rezultatele finale
Candidații nemulțumiți de notele obținute vor putea solicita vizualizarea lucrărilor și vor avea posibilitatea să depună contestații. Astfel, în data de 7 iulie, cererile pentru contestații pot fi depuse în intervalul orar 14:00 – 18:00, iar procesul de vizualizare a lucrărilor și înregistrarea contestațiilor continuă și în zilele de 8 și 9 iulie, conform calendarului oficial.
Programul exact, formularele necesare și modalitatea de depunere a contestațiilor vor fi comunicate de fiecare centru de examen sau inspectorat școlar. Depunerea unei contestații nu este condiționată de vizualizarea lucrării, însă fiecare candidat trebuie să respecte procedura stabilită de unitatea în care a susținut examenul.
După înregistrarea contestației, lucrarea este reevaluată, iar nota aceasta devine definitivă și în funcție de noua evaluare, nota poate crește, poate rămâne neschimbată sau poate scădea. Lucrările sunt evaluate prin intermediul platformei digitalizate, fiind scanate în centrul de examen și repartizate aleatoriu profesorilor evaluatori, care pot proveni din județe diferite.
De asemenea, contestațiile vor fi soluționate în perioada 9–10 iulie, iar rezultatele finale ale primei sesiuni a examenului de Bacalaureat 2026 vor fi publicate luni, 13 iulie.
Candidații care nu vor promova această sesiune se vor putea înscrie la sesiunea din august în perioada 14–21 iulie, inclusiv absolvenții care promovează examenele de corigență. Probele scrise ale celei de-a doua sesiuni vor începe pe data de 10 august, primele rezultate urmând să fie afișate pe 18 august, iar rezultatele finale pe 24 august.