Potrivit The Sun, starea lui Tristan nu era una foarte bună înainte de a intra în apă, iar la câteva minute distanță, acesta dispăruse. În urma autopsiei, medicii au constatat că acesta luase o „cantitate semnificativă” dintr-un medicament utilizat pentru tratarea durerii și a migrenelor.
Citește și: Din ce cauză și-ar fi pierdut viața Mario Cofaru. Gestul pe care l-a făcut adolescentul de 16 ani
Un tânăr fotbalist de 19 ani a fost găsit fără suflare după ce a luat mai multe pastile pentru migrenă
Incidentul tragic a avut loc anul trecut. Trupul lui Tristan a fost descoperit într-un râu în Pontnewynydd, Pontypool, pe 11 iunie, la două zile după ce fusese dat dispărut. Din primele informații transmise de presa străină, Tristan era confuz cu doar câteva minute înainte de a intra în apă și se „împleticea”.
Înainte să fie găsit fără suflare, bunicul lui Tristan l-a lăsat pe tânăr într-un pub, unde camerele de supraveghere l-au surprins „vizibil beat, împiedicându-se și căzând la pământ”. La scurt timp, Tristan a fost găsit fără suflare în râu.
Conform dovezilor de pe telefonul lui Tristan, acesta ar fi căutat medicamentul pe internet și a menționat că a luat un „flacon întreg” într-un
mesaj către un prieten.Legistul care s-a ocupat de caz a preciat că Tristan „nu era conștient” de consecințele administrării medicamentului și „experimenta” atunci când a făcut supradoză.
Principala cauză a decesului a fost înecul, consumul de substanțe interzise fiind menționat ca și cauză secundară.
„Pe baza tuturor dovezilor, concluzionez că Tristan a murit din cauza efectelor înecului în circumstanțe în care era profund intoxicat din cauza unei supradoze. Nivelul său de intoxicație i-a cauzat o afectare severă a coordonării și a conștientizării, după cum o demonstrează împiedicările și căderile repetate.
Ultima dată a fost văzut mergând spre râu în această stare de ebrietate și ulterior a fost găsit scufundat acolo.
Consider că, din cauza intoxicației semnificative cauzate de ingerarea [drogului], Tristan a căzut probabil în râu și, din cauza stării sale fizice și cognitive compromise, nu a putut să se extragă, ceea ce a dus la înec. Nu există nicio dovadă că Tristan ar fi consumat [medicamentul] cu intenția de a-și pune capăt vieții.
Dovezile susțin în schimb că experimenta cu drogul fără a aprecia efectele severe pe care le-ar avea asupra lui,” a declarat legistul Rose Farmer.
Tristan era un tânăr fotbalist apreciat și îndrăgit de echipa sa
Pontnewynydd AFC, echipa de fotbal din care făcea parte Tristan, a anunțat că își va retrage tricoul cu numărul trei în memoria sa, un tricou înrămat fiind amplasat permanent în vestiarul lor.
Clubul a transmis un omagiu emoționant după incidentul tragic în care și-a pierdut viața fotbalistul de 19 ani. Tristan a fost descris ca un tânăr amabil, energic, ce aducea mereu bucurie în sufletul colegilor săi. Era iubit atât de coechipieri, cât și de antrenori.
„Tristan nu a fost doar un fotbalist talentat – a fost o lumină strălucitoare în clubul nostru, un tânăr amabil și umil care a adus energie, bucurie și putere tuturor celor din jurul său. Iubit de coechipierii săi, respectat de antrenorii săi și prețuit de toți cei de la Pontnewynydd AFC, Tristan a fost o parte integrantă a campaniei noastre de campionat neînvinsă de neuitat – o călătorie care ne-a condus la promovarea în Gwent Premier League. Prezența lui s-a simțit în fiecare meci, în fiecare antrenament și în fiecare moment în afara terenului.
Ca semn al profundului nostru respect și în memoria lui Tristan, retragem tricoul cu numărul trei- numărul pe care l-a purtat cu mândrie pentru acest club. Tricoul său va fi înrămat și amplasat permanent în vestiarele noastre – un simbol al impactului incredibil pe care l-a avut și o reamintire că va fi mereu alături de noi în spirit și în inimă. Întregul nostru club este îndurerat. Niciun cuvânt nu poate exprima durerea pe care o simțim sau pierderea suferită de cei apropiați de Tristan.
Familiei și prietenilor săi le transmitem cele mai sincere condoleanțe și sprijinul nostru neclintit în aceste momente sfâșietoare”, a transmis echipa de fotbal din care făcea parte Tristan.