Potrivit informațiilor furnizate de epitești, tragedia s-ar fi petrecut la locuința sa din comuna Rătești.
Care a fost cauza decesului
Conform datelor apărute până în acest moment, bărbatul s-ar fi electrocutat în timp ce desfășura lucrări în propria gospodărie.
La fața locului au fost trimise echipaje medicale, care l-au găsit în stop cardio-respirator. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultatul dorit, fiind constatat decesul.
Citește și: (P) Grăsimile bune din alimentație: ce surse vegetale poți include în fiecare zi?
Citește si: Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Autoritățile continuă verificările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.
Familia a anunțat că ceremonia de înmormântare va avea loc joi, 6 august, la biserica din satul Furduiești, comuna Rătești, localitatea natală a antreprenorului.
De-a lungul carierei sale, Constantin Pănescu a construit și dezvoltat o afacere care a devenit un reper în domeniul construcțiilor metalice din România. În Argeș, acesta era cunoscut drept unul dintre antreprenorii care au contribuit la dezvoltarea economiei locale și a mediului de afaceri.