Alarma a fost dată în jurul orei 17:00, printr-un apel la 112, în care se anunța că un minor are nevoie urgentă de ajutor medical, după ce ar fi căzut în apă. La fața locului au intervenit rapid polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, alături de echipe ale Serviciului de Investigații Criminale, conform Gazeta de Sud.
Cum s-a produs tragedia
Din primele verificări reiese că micuțul, din Târgu Jiu, se afla în curtea locuinței în momentul în care a ajuns în râul aflat în spatele casei. Echipajele medicale sosite la intervenție au încercat să îl readucă la viață, însă eforturile au fost în zadar, fiind constatat decesul.
Citește și: O gravidă în nouă luni și-a prins soțul cu amanta pe plajă. Care a fost reacția femeii: “Ești dezgustător!”
Corpul copilului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru efectuarea autopsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt desfășurate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.