Tragedia s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 10:00. Potrivit ISU Ialomița, echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a salva minorul, acesta prezentând leziuni incompatibile cu viața.
Un copil de 7 ani și-a pierdut viața pe calea ferată din Ialomița
Incidentul tragic a fost anunțat pe pagina de Facebook a CFR Infrastructura Constanța, autoritățile trăgând totodată un semnal de alarmă privind accesul neautorizat pe calea ferată, traversarea prin locuri nepermise și apropierea de linii. Din primele informații transmise de ISU Ialomița, copilul a fost acroșat de trenul nr. 14302009, aparținând operatorului feroviar ASTRA.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanță și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița, însă pentru minor nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.
„La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și de intervenție ale ISU Ialomița, precum și polițiști de la Transporturi. Din nefericire, minorul a fost declarat decedat. Traficul feroviar pe firul 1 este suspendat până la finalizarea cercetărilor și va fi reluat imediat după avizul organelor competente. În prezent, circulația trenurilor se desfășoară pe firul 2”, se arată în mesajul postat de CFR Infrastructura Constanța, pe pagina de Facebook.
Traficul feroviar, oprit
Autoritățile au transmis că traficul feroviar pe firul 1 al Magistralei 800 a fost suspendat până la finalizarea verificărilor, iar circulația trenurilor s-a desfășurat pe firul 2.
Citește și: O femeie a fost strivită de tren, iar fetița pe care o ținea de mână a scăpat în mod miraculos, la Petroșani
În prezent sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.