Incident ul a fost raportat în jurul orei 07:11, după ce polițiștii rutieri au fost alertați prin serviciul de urgență 112.
Un bărbat și-a pierdut viața
Din primele verificări, un autoturism care se deplasa pe direcția Lugoj – Caransebeș ar fi ieșit de pe carosabil într-o curbă la dreapta, intrând într-un imobil aflat în apropierea drumului, notează reper24.
La fața locului au intervenit echipaje medicale, care au acordat îngrijiri persoanelor implicate. Din nefericire, șoferul, un bărbat în vârstă de 51 de ani, a fost declarat decedat, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața.
Citește și: Patru persoane au fost rănite în noaptea de Înviere, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent
În autoturism se mai aflau o pasageră aflată pe locul din față și trei minori cu vârste de 6, 14 și 16 ani.
Aceștia au fost transportați la spital pentru investigații și tratament de specialitate.Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.