Conform Observatornews, bărbatul de 31 de ani a fost împușcat de un alt bărbat, în vârstă de 33 de ani, în timp ce voia să cumpere o armă de vânătoare.
Arma s-ar fi descărcat accidental
Potriviit informațiilor preliminare, între cei doi bărbați nu ar fi existat vreun conflict, iar arma s-ar fi descărcat accidental.
Polițiștii urmează să afle cum s-a produs tragedia și dacă bărbatul de 33 de ani avea dreptul legal să vândă și să dețină acea armă.
Citește și: George, un român în vârstă de 39 de ani, s-a stins din viață la locul de muncă, în Italia
„La data de 23 februarie 2026, în jurul orei 18:31, prin S.N.U.A.U. 112, în comuna Câmpuri, polițiștii din cadrul IPJ Vrancea au stabilit, din primele verificări, că incidentul s-ar fi produs la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 33 de ani.
Din cercetările efectuate până în acest moment a reieșit că, în timp ce acesta ar fi manevrat o armă pe care intenționa să o înstrăineze, s-ar fi produs declanșarea accidentală a unui foc de armă, fiind împușcat mortal un bărbat de 31 de ani, aflat la locație. Totodată, din verificările efectuate până în prezent, nu au rezultat indicii cu privire la existența unor conflicte anterioare între cele două persoane.”, se arată în comunicat.