Meteorologii ANM au transmis luni o serie de avertizări de ceață densă pentru zilele următoare, în contextul formării unui regim de inversiune termică în zonele joase ale țării. În această perioadă, temperatura aerului va crește odată cu altitudinea, fenomen ce favorizează apariția ceții și a burniței nu doar dimineața și noaptea, ci și pe parcursul zilei. Regimul termic va fi ușor mai ridicat decât cel obișnuit pentru această perioadă, însă efectele norilor care se află la un nivel mai jos vor limita creșterile de temperatură în multe regiuni.
Ceață persistentă și burniță, cauzate de inversiunea termică
Potrivit unei postări ANM, pe pagina de Facebook, în săptămâna următoare, deasupra României va domina un regim anticiclonic, însoțit de o masă de aer caldă la nivelul de 850 hPa și o dorsală de geopotențial, dar și termică.
Meteorologii explică faptul că valorile de temperatură vor fi în general peste cele specifice perioadei, dar în zonele joase, unde ceața și norii stratiformi rămân mai mult timp, acestea vor rămâne apropiate de mediile multianuale.
Ploile vor apărea doar izolat, în special în nordul țării, iar vântul va avea intensificări doar în zonele montane, mai ales la altitudini mari.Citește și: Trei zile de ninsori în decembrie: Accuweather anunță când vine iarna în București
La nivel european, ANM arată că vestul și centrul continentului vor fi influențate de un ciclon de origine nord-atlantică, în timp ce în sudul, centrul și parțial estul Europei se află sub influența unui anticiclon.
Această distribuție determină pătrunderi de aer mult mai cald decât în mod obișnuit în centrul Europei, până aproape de zona scandinavă, în timp ce aerul rece persistă în vestul și nord-estul continentului. Precipitațiile vor fi prezente în vestul și nordul Europei, unde local vor cădea sub formă de lapoviță și ninsoare, în timp ce în restul continentului vor fi mai reduse.
Mai ales spre finalul săptămânii, stabilitatea atmosferică va determina formarea ceții persistente în zonele joase ale Europei centrale și sudice, inclusiv în România.
Evoluția vremii în România în următoarea perioadă
Prognoza ANM pentru România arată că regimul anticiclonic și masa de aer caldă vor continua să domine și săptămâna următoare. Inversiunea termică va menține ceața în zonele joase, iar burnița va apărea frecvent, fenomenul fiind caracteristic perioadelor în care aerul rece rămâne blocat la sol. Temperaturile vor depăși ușor valorile obișnuite pentru luna decembrie, însă în zonele afectate de ceață nu se vor înregistra creșteri importante.
Ploile rămân puține și izolate, cu șanse mai mari în nordul țării. Intensificările semnificative ale vântului se vor regăsi doar în zonele montane înalte, unde rafalele pot deveni mai puternice.
ANM prezintă și extremele istorice ale lunii decembrie în România astfel, recordul absolut de temperatură maximă a fost înregistrat la Câmpina pe 5 decembrie 1985, cu +23,4 grade Celsius. Recordul absolut de temperatură minimă aparține stației Joseni, unde în 25 decembrie 1998 s-au înregistrat -34,5 grade Celsius. Cea mai secetoasă lună decembrie a fost în 1972, cu o medie națională de 2,7 l/mp, iar cea mai ploioasă în 1969, cu 110,4 l/mp. Cea mai caldă lună decembrie a avut loc în 2020, iar cea mai rece în 2001.
De asemenea, ANM amintește evoluția vremii din 23–31 decembrie 2014, când temperaturile ridicate au fost urmate de un episod de viscol și de o răcire accentuată, care a dus la temperaturi extrem de scăzute la finalul lunii.