Din primele informații, trei persoane s-au stins din viață și mai multe sunt vătămate. Salvatorii intervin în aceste momente pentru a elibera persoana care a rămas blocată între fiare.
Trei persoane și-au pierdut viața în urma unui incident rutier dintre un TIR şi un microbuz, în Caraş-Severin
Duminică, 8 februarie 2026, în jurul orei 16:00, un grav incident rutier s-a produs pe DN6, între localitățile Cornea și Domașnea, în Caraș-Severin, fiind implicate un autocamion și un microbuz de marfă.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje din cadrul Detașamentului Caransebeș și al Punctului de Lucru Băile Herculane, care acționează cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD
A fost solicitat și elicopterul SMURD din cadrul Punctului Aeromedical Caransebeș. Șoferul autocamionului a primit îngrijiri medicale la locul incidentului rutier, după care a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate, potrivit radioresita.ro .
Intervenția este în desfășurare, motiv pentru care circulația a fost oprită pe ambele sensuri de mers. Oamenii legii estimează că circulația va fi reluată în condiții normale în jurul orei 18:00, după finalizarea intervențiilor și degajarea carosabilului, potrivit rtslive.ro.