Potrivit primelor informații, două autoturisme s-au ciocnit violent în jurul orei 16:50. Intervenția echipajelor de urgență a fost una amplă, notează Mediafax.
Traficul a fost complet blocat
Mai multe autospeciale de descarcerare, ambulanțe SMURD, inclusiv unități de terapie intensivă mobilă, precum și echipaje ale Serviciul de Ambulanță Județean Cluj au ajuns rapid la locul incidentului.
Din verificările inițiale reiese că o femeie de 53 de ani, aflată la volan și deplasându-se dinspre Cluj-Napoca către Ciurila, ar fi pierdut controlul direcției într-o zonă dificilă, ajungând pe sensul opus. Acolo s-a izbit violent cu o mașină condusă de un bărbat de 58 de ani.
În urma impactului, ambii șoferi, dar și o pasageră în vârstă de 72 de ani, au suferit plăgi grave și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Cele trei persoane se află în stare critică. Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat că acesta nu consumase băuturi alcoolice.