Carolina nu înțelege de ce tânăra cu care a fost Danciu a decis abia acum să vorbească despre relația pe care au avut-o, la câteva luni după presupusul episod.
Ce dezvăluiri a făcut tânăra din afara emisiunii despre casa lui Danciu
Concurentul de la „Casa iubirii” a sugerat că tot ce se întâmplă în aceste momente ar putea fi o reacție la imaginile difuzate recent, cu el și Carolina: „Probabil a văzut momente frumoase cu noi pe post și vrea, cumva, să se răzbune pe mine”.
Situația s-a complicat și mai mult după apariția unui detaliu important. Se pare că persoana care i-a scris Carolinei știe că Danciu locuiește la etaj, iar părinții la parter.
Tânărul a explicat că astfel de informații pot apărea firesc, în timpul unei discuții: „Dacă vorbești cu cineva și încercați să vă cunoașteți, automat spui și niște detalii, nu?”.
Totuși, explicațiile lui nu au fost convingătoare. Carolina a venit, ulterior, cu o întrebare directă, prin care a pus accent pe contradicția dintre declarațiile lui: „Dar ai spus că ați fost doar pentru o noapte. Adică de ce i-ai dat ei detaliile astea?”.
Danciu a revenit asupra ideii că el și respectiva tânără au mai purtat discuții, înainte să aibă presupusa aventură: „Păi dacă am vorbit înainte? Am vorbit în pauza aceea, în care nu am fost în emisiune”.
Citește și: Greșeala fatală care te trimite la reanimare! A ajuns la spital după ce a…
Ce părere au concurenții din „Casa iubirii” despre această situație
În discuție au intervenit și ceilalți concurenți, care au încercat să explice comportamentul tinerei misterioase.
Theodora: „Deci ea, după atâtea luni, a ținut să vină cu detaliul ăsta... Pare ca și cum a fost rănită recent”
Iosif: „Eu cred că s-a îndrăgostit de Danciu după și de asta acum se răzbună”
Diana: „Atâtea luni să stea fata îndrăgostită?”.
Mai departe, Danciu a fost întrebat dacă mai are conversația cu fata respectivă, iar acesta a spus că a șters mesajele cu ea.
Danciu: „Am șters conversația pentru că nu avea sens să o țin”
Carolina: „Și dacă, totuși, fata respectivă vine cu poze de la tine de acasă sau cu voi doi?”
Danciu: „Nu există!”.
Rămâne de văzut ce detalii vor mai ieși la lumină în situația complicată în care se află Danciu. Nu ratați edițiile viitoare ale show-ului „Casa iubirii”!